Raed Arafat îi invită pe cei care critică măsurile luate de autorităţi să propună soluţii pentru gestionarea crizei sanitare, el arătând că măsurile impuse de România sunt similare cu cele adoptate de alte state europene şi promite că propunerile primite vor fi analizate.
El a precizat că măsurile adoptate în România sunt comparabile cu cele luate în alte state şi îi invită pe cei care au propuneri privind gestionarea situaţiei sanitare să le trimită autorităţilor.
„Singurul mod prin care putem să trecem prin asta este să lucrăm împreună. Cei care au de criticat, dacă pot să vină cu soluţii mai bune, e foarte bine, să le propună! Dacă nu pot să vină cu soluţii mai bune, atunci să accepte soluţiile care sunt date, iar îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor înseamnă îndemnarea populaţiei la a deveni, cel puţin unii dintre ei, victimele infecţiei şi poate unele rude ale lor sau chiar ei victime în sensul să-şi piardă viaţa. (…) Cine are propuneri mai bune, mai consistente, să le propună să le trimită şi putem să le analizăm”, a mai afirmat secretarul de stat din MAI.
În ceea ce priveşte programarea concediilor de final de An, Arafat i-a sfătuit pe cei care intenţionau să plece din ţară să nu îşi facă planuri.
„Cu cât creşte numărul cazurilor şi impactul asupra sistemului sanitar, cu atât măsurile care trebuie luate trebuie să fie unele mai restrictive, mai serioase. Noi încercăm să nu ajungem la o închidere totală. Totul depune de modul în care acţionăm împreună să prevenim mai departe creşterea. La acest moment, cifrele mai ales care apar miercuri, joi, vineri, sunt mai mari decât ce a apărut săptămâna trecută, sunt mai mari decât ce a apărut cu o săptămână înainte. Este o creştere semnificativă şi trebuie să atrag atenţia populaţiei să nu mai dea crezare tuturor celor care încearcă să pună un semn de întrebare asupra măsurilor”, a declarat Raed Arafat, citat de Adevărul.