sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cum să te păstrezi motivat în fiecare zi!

Ca în toate domeniile vieții, și pe parcursul studiului unei limbi străine trecem prin perioade de cădere și saturație. Vei vedea că dacă omiți o zi pentru că ești obosit/ă este foarte probabil să o omiți și pe a doua și pe a treia și să revi în starea de dinainte de a începe. A relua învățarea va fi cu mult mai greu pentru că ai căzut din starea de flow și entuziasm inițială și trebuie să repornești fără avântul de început.

Strategia 1: Citește ceva care te entuziasmează

Dacă ești începător, poți doar să citești o carte de self help care îți va readuce cheful de învățare, inspirat/ă fiind de exemplele și strategiile oamenilor care reușesc. Oameni obișnuiți, dar care și-au pus în mișcare dorința de a atinge un scop. Văzând exemplul lor, vei fi motivat/ă să te repui în mișcare.

Dacă ești deja la un nivel mai avansat, chiar dacă nu ai nici un chef să înveți ceva, deschide ziarele mondene și citește despre vedetele locale sau despre sfaturi casnice sau o carte a unui autor local care îți place.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Strategia 2: Pune materialul de studiu lângă tine

De obicei cel mai lung drum este cel de la birou la biblioteca unde ai pus ultima dată materialele de studiu. Dacă însă ai cartea sau caietul de lucru lângă tine, trebuie să faci efortul de a-l deschide. Chiar și acest lucru poate fi uneori extrem de dificil….

Strategia 3:  Folosește hârtia și pixul

Pentru a atinge fluența, ai nevoie de mult vocabular. 20% din efortul pe care îl depunem pentru a învăța vocabular nou, ne va oferi 80% din cât înțelegem și exprimăm într-o limbă straină. Rezervăți-vă 15 minute într-o seară, neaparat înainte de a pleca de la birou, pentru a accesa un dicționar online ca suport pentru a face un teanc de 20 de bilețele. Pe fiecare scrie câte două cuvinte împreună cu traducerea acestora și una sau două expresii în care acestea sunt utilizate. Cu cât le scrii mai încet și mai atent, cu atât mai repede le vei învăța. Imediat dupa aceasta, atașează-l pe primul dintre ele pe laptop/ desktop pentru a-l avea toata ziua următoare în raza vizuală.

Strategia 4:  Stabilește-ți mini-sarcini și mini-obiective

Cele mai importante două atitudini când dorești să asimilezi o nouă abilitate, fie ea lingvistică sau abilitate on the job, sunt constanța și intensitatea. Acestea sunt susținute de obiective, fără de care nu te îndrepți niciunde.În cazul unei limbi străine, dacă ai pierdut intensitatea conferită de entuziasm, cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut este să fii constant în învățare.

Dacă îți împarți efortul pe bucăți mici, plăcute și interesante, procesul de învățare se va menține  constant și te va duce încet înainte. După doar o lună vei vedea că deja poți purta mini dialoguri.

Strategia 5:  Începe cu ce este mai dificil

Dacă în ultima sesiune ai întâmpinat dificultatăți cu un anumit aspect al limbii, este bine ca a doua oară, când ești fresh, să începi cu același aspect. Dacă îți place să scrii și să citești, dar te blochezi repede dacă începi să vorbești, începe cu o discuțe sau un monolog, alcătuind fraze și utilizând ultimele expresii învățate.

Este însăși natura umană să evităm ce nu ne place și să stagnăm în acele zone. Identifică, deci, ce îți place cel mai puțin când studiezi și fă acele lucruri la începutul următoarei sesiuni, întotdeauna, pentru a nu sfârși în a evita cu totul studiul limbii.

Politica