sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcean prins beat la volan și cu pistolul în torpedou

Un bărbat de 35 de ani, din Bujoreni, a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea. Controlul a fost unul de rutină, efectuat pe Calea lui Traian.
Totuși, având în vedere că oamenii legii au sesizat faptul că bărbatul mirosea a alcool, aceștia l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Se pare că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că inspecția tehnică periodică a autoturismului era expirată.
Cum nu era de ajuns, polițiștii au controlat mașina, iar în torpedou au găsit un pistol și 8 elemente de muniție, despre care bărbatul a declarat că l-a adus din exteriorul țării. Agenții au ridicat pistolului în vederea expertizării și continuării cercetărilor, activități ce vor fi efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase. Bărbatul a rămas fără permis pe o perioadă de 90 de zile și a fost sancționat cu o amendă de peste 7.000 de lei.

Politica