duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Alexandru Rafila: România a intrat în valul 2 al pandemiei

România se află în valul doi al pandemiei de coronavirus, crede profesorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății. El spune că același lucru se întâmplă în multe țări din Uniunea Europeană și că, în această săptămână, am putea ajunge să avem 2 000 de cazuri de infectări pe zi.

„Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continure.

Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă și nu este exclus că, în această săptămâna, să înregistrăm acea cifra la care toată lumea face referire: 2000 de cazuri”, spune Rafila, citat de Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Referitor la situația spitalelor COVID din București care au rămas fără locuri libere pentru pacienți, Rafila precizează că „DSU, care coordonează la nivel național repartiția persoanelor bolnave care au nevoie de AȚI, va găși o soluție, pentru un timp, dacă numărul acestor cazuri rămâne limitat. Lucrul acesta o să devină tot mai dificil pe măsură ce capacitatea se apropie de un nivel maxim.

Acum noi avem ocupat cam 55% din capacitatea paturilor de la ATI pentru pacienții COVID. Dacă acest procent va continua să crească într-un ritm accelerat, pot apărea probleme foarte serioase. Lucrurile se complică și din cauza asta sper să fim suficienți de precauți să nu repetăm o experiență prin care au trecut Franța, Spania sau Italia”.

Politica