luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare.

„Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 – 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră”, a menţionat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

De asemenea, Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire.

Politica