duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Exclus din PSD, Cătălin Rădulescu s-a lansat în atacuri dure la adresa foştilor colegi: Nu pot respecta corupţii, informatorii Securităţii, analfabeţii şi agramaţii din PSD

Deputatul Cătălin Rădulescu s-a lansat în atacuri dure la adresa foştilor colegi și spune că va contesta decizia şi în acelaşi timp a mărturisit că a fost contactat de liderii a trei partide.

Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră, a declarat pentru Adevărul că nu este de acord excluderea sa, cât şi de declaraţiile făcute de către preşedintele PSD Piteşti, Cristian Gentea.

„Afirmaţiile domnului Gentea sunt mincinoase şi exagerate. Domnul Gentea nu este cel care trebuie să mă critice pe mine. Vreau să îi amintesc de momentul în care îşi dăduse demisia din toate funcţiile din PSD pentru că nu erau numiţi funcţii din organizaţia PSD Piteşti în funcţii pe la Bucureşti. Am fost mai social-democrat decât el şi toată familia lui timp de 25 de ani. Am fost autor a peste 60 de legi. Mi-am apărat întotdeauna primarii. Am respectul primarilor din ţară. În cei opt ani de când sunt parlamentar am participat la toate acţiunile PSD-ului în prima linie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mi-am respectat mereu partidul. Dar nu pot respecta corupţii, informatorii Securităţii, analfabeţii şi agramaţii din PSD. Fapt pentru care am ales tot timpul să fac parte dintr-o echipă de oameni intelectuali, care reprezintă partidul şi pe care electoratul PSD îi respectă”, spune Cătălin Rădulescu.

Parlamentarul spune că va contesta excluderea din PSD pentru că „ipocrizia cea mai mare a acestei conduceri a PSD şi a domnului Gentea ca preşedinte de organizaţie de municipiu este că nu spune adevărul“.

„Şi o să spun eu, ca să audă tot electoratul: domnul Gentea personal m-a sunat să îmi spună că l-a sunat Paul Stănescu marţi şi i-a cerut expres să organizeze rapid o şedinţă online şi să mă excludă. Domnul Gentea mi-a spus la telefon că l-a întrebat pe domnul Stănescu care este motivul excluderii, că am fost bolnav? Şi Paul Stănescu i-a spus că nu contează motivul, să găsească el orice motiv să mă excludă. Este o execuţie mafiotă pe care eu nu o agreez. Eu am stat alături de oameni de mare calitate în PSD. E hilar să o scapi pe Carmen Dan, care era în autoizolare şi să mă excluzi pe mine care eram în spital. Când am plecat din spital, votul moţiunii deja se terminase”, a detaliat Rădulescu

Tot Cătălin Rădulescu mai precizează: „Mă bucur că m-au exclus, deşi au făcut-o ilegal şi nestatutar. Mă bucur că m-am separat de aceşti indivizi de proastă calitate. Pe termen scurt şi mediu, PSD va pierde mult. Pe termen mediu, PSD va fi o catastrofă pentru că în momentul în care vor pierde alegerile locale şi parlamentare, vor rămâne în opoziţie patru ani. Fapt pentru care cel puţin jumătate dintre primarii PSD vor pleca din partid”.

Cătălin Rădulescu spune că după excluderea din PSD a fost sunat marţi, 1 septembrie, de liderii a trei partide: „Mi-au propus să ne întâlnim. Mă voi întâlni cu fiecare lider. Deocamdată sunt persoană neafiliată. Voi aştepta până pe 27 septembrie, când conducerea asta a PSD va fi dezastru total. Sper să vină altă conducere de care să mă afiliez”.

Patru parlamentari PSD au fost excluşi din partid, după ce au lipsit luni la moţiunea de cenzură: Cătălin Rădulescu, Dan Ciocan, Adrian Todor şi Roxana Paţurcă. Singura care a scăpat de excludere e Carmen Dan, fost ministru de Interne, apropiată de Liviu Dragnea, potrivit Adevărul.

Politica