sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craioveanul care a vrut să-și scape concubina de dosar cu șpagă a fost menținut sub control judiciar

Bărbatul din Craiovița Nouă care a vrut să-și scape concubina de dosar penal pentru furt, mituind doi polițiști cu 50 de euro, a fost menținut, ieri, sub control judiciar. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Craiova, instanța care judecă apelul declarat de bărbat împotriva sentinței prin care Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare cu executare. Craioveanul mai are la activ o condamnare cu suspendare.

Curtea de Apel Craiova l-a menținut, ieri, sub control judiciar, pe Ștefan Bălteanu, craioveanul care a încercat să-și scape concubina de dosar penal cu șpagă, condamnat la sfârșitul lunii mai, de Tribunalul Dolj la 1 an și 8 luni închisoare cu executare: „În baza art. 362 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 208 alin. 5 C.p.p. Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul BĂLTEANU ŞTEFAN. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul BĂLTEANU ŞTEFAN. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.09.2020”. Judecarea pe fond este programată pentru data de 17 septembrie a.c.

Reamintim că, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție anunțau, la sfârșitul anului trecut, faptul că: în data de 12 decembrie 2019, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a unui bărbat, cu ocazia remiterii sumei de 50 euro unor agenți de poliție, ambii din cadrul I.P.J. Dolj – Poliţie Municipiului Craiova – Secţia 5 Poliţie, pentru a nu întocmi dosar penal concubinei inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, ce fusese anterior constatată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În fapt, în urma sesizării telefonice efectuate de reprezentanţii unui magazin din Craiova, cu privire la faptul că o persoană a sustras mai multe bunuri din magazin, echipajul de poliţie s-a deplasat la faţa locului. Agenţii de poliţie, după constatarea infracţiunii de furt săvârşită de o anumită persoană, au procedat la conducerea la sediul Secţiei 5 Poliţie Craiova a acesteia și a unui bărbat care o însoțea, în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunii.

Pe timpul întocmirii documentelor de constatare a infracţiunii, bărbatul a promis celor doi lucrători de poliţie diverse sume de bani, pentru a nu i se întocmi dosar penal persoanei suspectată de furt, însă aceştia au refuzat categoric oferta, au anunţat şeful ierarhic şi au procedat la în continuare la întocmirea actelor de constatare a infracţiunii.

S-a procedat la constituirea şi deplasarea unei echipe operative la sediul Secţiei 5 Poliţie Craiova unde, iar cu ocazia întocmirii documentelor de constatare a infracţiunii de furt, bărbatul a remis lucrătorilor de poliţie suma de 50 euro, moment în care s-a intervenit şi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Acesta a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită, iar procurorul de caz a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore.

Pe 13 decembrie 2019 a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, însă instanța a dispus față de bărbat măsura arestului la domiciliu: Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul Bălteanu Ştefan În baza art. 227 alin. 2 Cpr pen raportat la art. 202 alin. 4 lit. d şi art. 218 C.pr.pen. Dispune luarea faţă de inculpatul Bălteanu Ştefan, a măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la 13.12.2019 şi până la 11.01.2020, inclusiv.

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, pe 16 ianuarie a fost plasat sub control judiciar, iar luna trecută Tribunalul Dolj a decis că poate începe procesul: constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 23.12.2019 emis în dosarul nr.353/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul Bălteanu Ștefan, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, precum și legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul Bălteanu Ștefan. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu.

La sfârșitul lunii mai, instanța a pronunțat sentința pe fond: „inculpatul Bălteanu Ștefan urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare și din sporul de 4 luni închisoare reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată. În baza art.399 alin.1 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate față de inculpatul Bălteanu Ștefan prin încheierea din data de 16.01.2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dolj în dosarul nr.9179/63/2019/a1.2 și menţine măsura preventivă”, se arată în hotărârea instanței.

Politica