sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Orban: Terasele vor fi deschise până la miezul nopţii

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că programul teraselor se va prelungi până la ora 24, acesta fiind în prezent doar până la ora 23, şi că decizia va fi adoptată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

“Am avut mai multe solicitări legate de prelungirea programului până la ora 24:00 pentru terase şi ne-am dat acordul. Va exista o decizie, dacă nu cumva a şi fost adoptată a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru a prelungi programul până la ora 24:00”, a afirmat Orban.

El a spus că alte solicitări au fost legate de sportivi şi de corpul diplomatic. “Sunt chestiuni mai mici, legate de prezenţa sportivilor la loturile naţionale, a sportivilor care activează în alte ţări, să se permită fără a se aplica regulile de izolare. De asemenea, câteva chestiuni legate de diplomaţie şi de corpul diplomatic”, a explicat premierul Orban.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Guvernul se reuneşte în sedinţă, vineri, având pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 16 august, scrie Adevărul.

Politica