Primarul Slatinei, Emil Moț, a anunțat, miercuri, că elevii care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională își pot ridica premiile de la Direcția Economică a primăriei.
De asemenea, edilul a ținut să-i mai felicite încă o dată pe elevii de 10, care, din nefericire, nu pot avea o ceremonie de absolvire, din cauza pandemiei de COVID-19.
„Dragi elevi de nota 10,
În primul rând vă felicit din suflet pentru rezultatele deosebite pe care le-ați obținut la evaluarea națională și examenul de bacalaureat!
Deși anul acesta este unul atipic, iar ceremonia de premiere nu va mai putea fi susținută din cauza contextului pandemic, în continuare îmi voi onora promisiunea, și începând chiar de astăzi, fiecare elev cu rezultate de zece la examenele mai sus menționate va putea merge cu actul de identitate la Direcția Economică pentru a-și revendica premiul”, a anunțat primarul Slatinei.
Consiliul Local Slatina a aprobat, în ședința ordinară, proiectul inițiat de primarul Emil Moț pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională.
Astfel, fiecare elev merituos va primi câte 1000 de lei din partea municipalității. Este vorba de 25 de elevi, dintre care 15 sunt cei care au luat nota maximă la Evaluarea Națională și 10 sunt cei care au obținut punctaj maxim la BAC.