joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Caz teribil! A născut într-o benzinărie și a abandonat bebelușul într-un tomberon

Caz teribil joi, la Satu Mare, unde o femeie însărcinată a născut în toaleta unei benzinării, iar apoi și-a abandonat bebelușul într-un tomberon.

Femeia însărcinată a intrat în toaleta unei benzinării din Satu Mare, în jurul orei 18:20, și a născut acolo, apoi a abandonat copilul, au transmis polițiștii sătmăreni, potrivit primelor informații obținută în anchetă. Bebelușul a fost găsit de un angajat al benzinăriei, care a alertat autoritățile.

„Copilul se află la spital, din informațiile pe care le dețin. Acesta trăiește și este stabilizat”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al Poliției Satu Mare, potrivit Mediafax.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit presei locale, femeia care a născut în benzinărie a fost identificată. Are 30 de ani, a venit din Germania într-un autobuz cu destinația Botoșani, intrând în țară prin vama Petea.

Presa locală mai relatează că bebelușul a fost aruncat într-un tomberon, iar angajatul a auzit plânsetele fetiței de aproape 3 kilograme.

Polițiștii au găsit-o pe femeie după ce aceasta s-a urcat din nou în autobuz și i s-a făcut rău, iar șoferul a sunat la 112. Personalul de pe ambulanță și-a dat seama că ea a născut recent și au făcut legătura cu bebelușul abandonat.

Femeia este audiată acum de către polițiști și i s-a întocmit un dosar penal.

Politica