Un avion de vanatoare de tip SUHOI a fost trimis sa intercepteze doua aeronave militare americane. Incidentul s-a petrecut in spatiul international de deasupra Marii Negre.
Potrivit Moscovei, un avion american de recunoaştere de tip RC-135 şi o aeronavă de patrulare americană R-8A Poseidon se îndreptau spre frontierele Rusiei.
„Un avion de vânătoare Su-27, al Forţelor Aeriene din districtul sudic, a fost trimis să intercepteze ţintele. Avionul rus s-a apropiat de aeronave la o distanţă sigură şi le-a identificat ca fiind un avion strategic de recunoaştere RC-135 al Forţelor Aeriene americane şi un avion R-8A Poseidon de patrulare, al Forţelor Navale americane”, a precizat Centrul Naţional rus pentru Controlul Apărării.
În ultimele săptămâni, deasupra Mării Negre au mai avut loc incidente similare. Un incident recent de acelasi tip a avut loc insa in Finlanda.
Finlanda a confirmat miercuri un nou incident în care două avioane Suhoi SU-27 ale forţelor aeriene ruse au încălcat spaţiul său aerian săptămâna trecută, relatează agenţia EFE, citată de realitatea.net
Conform unei investigaţii a Gărzii de Frontieră finlandeze, cele două avioane au pătruns circa 600 de metri în interiorul spaţiului aerian finlandez în direcţia oraşului Porvoo din sudul ţării la ora locală 14:07 (11:07 GMT) şi au parcurs circa 10 kilometri deasupra teritoriului finlandez, incursiune ce a durat circa un minut.
În ultimii ani au avut loc mai multe încălcări ale spaţiului aerian finlandez de către avioane ruseşti care survolau Marea Baltică, dar nu întotdeauna acestea au fost avioane de luptă.
Cel mai serios incident s-a produs în anul 2016, când două avioane ruseşti au pătruns separat la distanţă de circa o oră în spaţiul aerian finlandez, cu puţin timp înainte de semnarea la Helsinki a unui acord de consolidare a cooperării militare între Finlanda şi SUA.