miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Peste 60 de cazuri de COVID-19, confirmate

Situaţia devine din ce în ce mai îngrijorătoare în judeţul Vâlcea, numărul cazurilor de coronavirus crescând destul de mult de la o zi la alta.

Conform directorului DSP Vâlcea, Luminiţa Apostolescu, în 23 iulie 2020, au fost confirmate pozitiv cu COVID – 19 nu mai puţin de 61 de persoane. Dintre acestea, 38 sunt beneficiari şi cadre medicale din Centrul de Asistenţă Socială Bistriţa, mai precis 8 infirmieri şi 30 de bătrâni internaţi acolo.

De asemenea, alte cazuri pozitive sunt de persoane care şi-au făcut testul la cerere, dar şi pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, scrie gazetavalceana.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ultima perioadă s-au înregistrat cazuri la Apavil, Miniera Râmnicu Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea, Primăria Râmnicu Vâlcea, Centrul Zătreni, la Centrul Bistriţa, la o fabrica de mobilă din Bujoreni, la o firmă din Drăgăşani, la Faurecia şi multe alte instituţii publice şi firme private.

„Ne confruntăm acum cu o problemă destul de mare legată de circulaţia persoanelor. Am constatat cu stupoare că sunt foarte mulţi argeşeni care fac naveta, fiind angajaţi în Vâlcea. La Argeş ştim că situaţia este destul de gravă, iar acum se pare că Argeşul vine efectiv peste noi. Toate cazurile confirmate în ultima perioadă au legătură între ele. De asemenea, sunt din ce în ce mai mulţi vâlceni pozitivi după ce au fost în concedii sau au fost la nunţi şi botezuri. Vă spun sincer că dacă până acum eram puţin mai relaxată, acum deja sunt foarte îngrijorată. De fapt, sunt speriată. În spitale, paturile pentru COVID sunt aproape toate ocupate. Următoarele două săptămâni sunt cruciale pentru judeţul Vâlcea. Fac un apel către vâlceni să se protejeze şi să păstreze distanţarea socială” – ne-a declarat Luminiţa Apostolescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.  

Politica