joi, decembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți. S-a semnat contractul pentru modernizarea Ambulatoriului Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Județean

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de  modernizare, reabilitare și dotare a Ambulatoriului Secţiilor Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.
Potrivit reprezentanților asocierii de firme care a câștigat licitația, lucrările de modernizare vor fi demarate în luna septembrie, după ce va fi elaborat proiectul tehnic.
„Mă bucur că am ajuns în această fază cu investiția pe care noi am proiectat-o cu ceva timp în urmă pentru Secțiile Pneumologie I și II, cu atât mai mult cu cât unitatea este esențială în tratarea persoanelor infectate cu Covid 19 care dezvoltă probleme pulmonare.
Astăzi, la semnarea contractului, am stat de vorbă cu reprezentanții asocierii de firme care a câștigat licitația și am primit asigurări că proiectul tehnic va fi elaborat în scurt timp, pentru ca în luna septembrie să demareze efectiv lucrările.
Voi monitoriza cu atenție fiecare fază a proiectului pentru a mă asigura că pacienții mehedințeni vor avea condiții bune de tratament, dincolo de durerea provocată de boala de care suferă”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
La Secțiile Pneumologie I și II se va lucra la consolidarea și eficientizarea energetică a clădirilor c1 + c2, dar și dotarea cu echipamente medicale.
Spațiile existente se vor recompartimenta, iar spațiul inițial se va suplimenta cu alte trei corpuri, astfel încât să se asigure circuitele medicale conform standardelor în vigoare. La finalul investiției, unitatea va fi autorizată să funcționeze cu 69 de paturi, iar timpul de reacție pentru cazurile grave va scădea. Totodată, rata internărilor acute în spital se va micșora.
Durata contractului de proiectare și execuție este de 16 luni, valoarea fiind de 15.045.182 lei, fără TVA. Suma este acoperită din fonduri europene pe Programul Operațional Regional și din bugetul Consiliului Județean Mehedinți.

Politica