Berbec
Unul dintre prietenii voştri va încerca să vă atragă atenţia în mod deosebit astăzi. S-ar putea să fie de fapt chiar îndrăgostiţi de voi, lucru pe care l-aţi mai auzit de la cei cunoscuţi în trecut, însă nu aţi luat în considerare ori nu aţi crezut. Ar fi momentul să purtaţi o discuţie şi să fiţi sinceri, căci dacă şi voi aveţi sentimente faţă de această persoană, aţi putea începe o frumoasă poveste de dragoste.
Taur
Cei aflaţi sub semnul zodiacal al Taurului ar putea avea o dsicuţie aprinsă cu un prieten apropiat. Dacă v-a minţit în legătură cu un aspect important din viaţa voastră, într-adevăr aveţi toate motivele să vă exprimaţi supărarea. Cântăriţi însă gravitatea evenimentului şi cât vă va afecta în viitor relaţia cu acesta. Discutaţi deschis pentru a ajunge la un punct comun, altfel drumurile voastre s-ar putea separa.
Gemeni
Gemenii dau în această zi dovadă de pozitivitate şi mai ales de energie în compania prietenilor. Veţi aduce bunadispoziţie în grup, mai ales că în ultima vreme aproape toţi aţi fost destul de stresaţi ori ocupaţi cu alte aspecte ce ţin de natura profesională. Aţi putea organiza o petrecere ori, de ce nu, un concediu împreună. Toată lumea va fi de acord cu propunerea voastră.
Rac
Nativii Raci au primit sarcina importantă de a organiza o mare petrecere surpriză pentru cineva drag. Asiguraţi-vă că aveţi toate detaliile puse la punct, toate persoanele invitate şi că totul se va desfăşura aşa cum trebuie. Veţi fi apreciaţi pentru efortul depus şi vă veţi distra copios alături de cei dragi.
Leu
Fii mai deschis cu cei care te înconjoară și lasă-i să te descopere așa cum ești, fără frică și fără bariere. Vorbește-le despre pasiunile tale și ai să afli că aveți multe în comun. E posibil să te copleșească toată atenția primită însă nu te lăsa doborât. Arată lumii adevărata ta față. Chiar și imperfecțiunile pot fi atrăgătoare!
Fecioară
Astăzi ești extrem de focusat pe ceea ce ai de făcut așa că ți se întâmplă să observi din timp anumite obstacole încă necunoscute de ceilalți. Fii atent cum le atragi atenția. Nu ești deloc de ajutor dacă doar arăți cu degetul și te plângi că lucrurile nu merg în direcția potrivită. Fii constructiv, fii parte din soluție și ai să vezi că orice obstacol poate fi depășit.
Balanță
Nu știi tu prea multe despre evenimentele care se petrec în această perioadă, însă ai o inimă mare care compensează orice neajuns. Fii bun și empatic și vei descoperi prieteni valoroși. Ar trebui să te apropii de oameni care aduc valoare vieții tale. Până la urmă, calitatea vieții noastre este puternic influențată de calitatea relațiilor noastre.
Scorpion
Astăzi ești focusat pe finanțe și orice orice tranzacție va fi analizată în detaliu. Verifici bonul de la supermarket, citești de mai multe ori contractele de semnat, îți arunci un ochi peste extrasul de cont. Nu ratezi nimic. Nu încearcă nimeni să te păcălească, însă ți-ai dat seama că ar trebui să fii mai conștiincios cu banii tăi și cu felul în care alegi să-i cheltui.
Săgetător
Zi plină pentru nativii zodiei Săgetător. Chiar dacă este weekend, ești plin de idei și te gândești la tot felul de proiecte cu care vrei să-ți impresionezi șefii. Te-ai săturat să stai în umbra colegilor și vrei mai mult. Ești un exemplu de curaj şi ambiţie. Sfatul astrelor pentru tine este să nu bați în retragere oricât de multe obstacole îți apar în cale.
Capricorn
Capricornii trec prin momente dificile, însă această zi este ca o gură de oxigen. Bucură-te de tot ce este frumos pentru că duminică vei avea parte de experienţe incredibile. Sfatul astrelor pentru tine este să nu bați în retragere și să nu te lași copleşit de pesimism. Orice problemă are o rezolvare, iar tu vii cu soluţii cel puţin geniale.
Vărsător
Nativii zodiei Vărsător ar face bine să nu se abată de la ce au plănuit pentru această zi. Dacă ai de finalizat un proiect important, trebuie să te mobilizezi, deții toate resursele necesare. Seara, un prieten cu care nu ai mai vorbit de mult timp îți va da o veste extraordinară. Realizezi că viața ta este pe cale să se schimbe radical.
Pești
Peştii vor fi intrigaţi. În a doua parte a zilei, realizezi că un prieten a acționat cu rea intenție și te-a păcălit. Sfatul astrelor este să nu te lași doborât, ci să te mobilizezi. Este momentul să iei măsuri ca să nu ți se mai întâmple asta şi în viitor. Dacă nu ești implicat într-o relație, în această seară este posibil să-ți găsești jumătatea.