Şeful Serviciului Juridic de la Prefectura Mehedinţi, Constantin Vintilă, şi directorul Direcției Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, Preduţ Iancu Cătălin, au fost reţinuţi, într-un dosar în care se aduc acuzaţii de luare de mită şi spălarea banilor.
Potrivit procurorilor, Vintilă Constantin, care era şi membru al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ar fi cerut și ar fi primit o sumă de bani de la o persoană (martor), pentru a face demersurile administrative pe care le avea în atribuție, astfel încât persoana respectivă să poată intra în posesia unui teren de 5.000 mp în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin. Aceasta deşi persoana respectivă era îndreptățită să intre în posesia suprafeței de teren ca moștenitor, după ce câștigase in instanță dreptul de reconstituire.
“Concret, în schimbul banilor, inculpatul Vintilă Constantin ar fi formulat, în numele persoanei îndreptățite, o cerere pentru punerea în posesie cu terenul de 5.000 mp și pentru a-i facilita emiterea unei hotărâri favorabile de către Comisia de fond funciar.
După ce ar fi formulat și depus cererea menționată, inculpatul Vintilă Constantin ar mai fi pretins, în cursul anului 2019, de la aceeași persoană, și cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 1.000 de mp pentru sine. În schimb, acesta s-ar fi angajat să asigure eliberarea efectivă a titlului de proprietate și punerea în posesie efectivă cu terenul de 5.000 mp situat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Ca urmare a presiunilor constante exercitate de inculpatul Vintilă Constantin în perioada mai – iunie 2020 asupra persoanei îndreptățite, aceasta a încheiat la notar, la data de 9 iunie 2020, un contract de dezmembrare a suprafeței de 5.000 mp teren și de vânzare-cumpărare a unei părți de 1.000 mp de teren către inculpatul Vintilă Constantin. În realitate, contractul respectiv fusese încheiat și autentificat doar pentru a masca bucata de teren de 1.000 mp ce urma sa fie cedată funcționarului, drept mită”, arată DNA.
Ca procedura de reconstituire a dreptului de proprietate să fie finalizată şi Preduţ Iancu Cătălin ar fi cerut de la aceeaşi persoană, în 2019, prin intermediul lui Vintilă, cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 1.000 de mp. S-au înţeles la bani, iar Preduţ a fost prins în flagrant în timp ce lua bani în biroul lui Vintilă.
“În perioada 1 – 9 iulie 2020, s-ar fi convenit ca, în locul transferării gratuite a bucății de teren de 1.000 mp, inculpatul Preduț Iancu Cătălin să primească efectiv o sumă de bani în numerar – 30.000 de euro.
La data de 9 iulie 2020, pentru sprijinul acordat persoanei îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, inculpatul Preduț Iancu Cătălin ar fi primit banii pretinși, respectiv 30.000 de euro, în biroul inculpatului Vintilă Constantin, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai arată DNA.