Trei persoane au ajuns la spital, dupa ce masina in care se aflau a fost lovita de o alta condusa de un sofer beat. Accidentul a avut loc in Craiova. Soferul vinovat circula pe contrasens si era urmarit de politie.
„În dimineața zilei de 12 iulie a.c., un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Craiova s-a sesizat cu privire la faptul că, în zona intersecției dintre Bulevardul Oltenia și Strada George Enescu, conducătorul unui autoturism circula pe contrasens.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă cel în cauză a mărit viteza de deplasare, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Conducătorul autoturismului a fost urmărit până la intersecția semaforizată dintre Calea București și Carol I, unde acesta a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, lovind un autoturism care circula regulamentar.
În urma accidentului au rezultat 3 victime, toate din autoturismul care circula regulamentar, acestea fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, arata IPJ Dolj.
Soferul vinovat este un bărbat de 40 de ani, din Craiova, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta având o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Având în vedere starea de fapt, în cauză cercetările au fost preluate de o echipă formată din poliţişti rutieri şi de investigaţii criminale, care desfăşoară cercetările sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, mai transmit reprezentantii IPJ Dolj.
Cele 3 victime sunt din Giurgita – un conducător auto de 40 de ani, o pasagera de 40 de ani şi un alt pasager de 62 de ani