Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, susține că mai multe „atacuri mincinoase” au fost lansate în mediul online împotriva sa. Astfel, edilul a ținut să răspundă tuturor acuzelor: „Cât priveşte celelalte acuze lansate public, le voi răspunde şi demonta cât mai punctual”.
Despre cum stă municipiul Râmnicu Vâlcea la atragerea fondurilor europene: „În ultimii 4 ani, municipiul Râmnicu Vâlcea a atras prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 finanţări nerambursabile de peste 56 milioane de euro prin 22 de proiecte!”
Mircia Gutău spune că i s-ar fi reproșat și faptul că Primăria municipiului nu crează locuri de muncă și a răspuns: „Fiind un om al cifrelor, vă îndrum să consultaţi statisticile disponibile public, conform cărora numărul mediu de salariaţi în municipiu era în 2016 de 39.540 persoane, iar la începutul anului 2019 ajunsese la 43.555 persoane”.
Totodată, edilul susține că este acuzat că nu se construieşte nici o groapă de gunoi lângă oraş: „Groapa de deşeuri este la Feţeni, realizată tot într-un mandat al meu la Primărie prin programul ISPA şi declarată model de bune practici în acest domeniu! Ceea ce intenţionează acum să facă Primăria este o staţie de tratare mecano-biologică a deşeurilor, o investiţie absolut necesară oraşului în contextul în care ADI Salubrizare Vâlcea, condusă de un liberal, nu a făcut nimic ani la rând pentru rezolvarea problemei deşeurilor în judeţ”, spune Gutău.
În finalul comunicatului postat de edil pe site-ul oficial al primăriei Râmnicu Vâlcea, acesta a vorbit despre terenurile din Sudul Râmnicului: „Cât despre terenurile din Sudul Râmnicului, iarăşi se pare că auziţi doar ce vă convine: nu am spus niciodată că acele terenuri din zona Râureni, la Vest de calea ferată, ar fi ale Municipiului, pentru simplul motiv că nu sunt – este vorba numai de loturi de teren în proprietate privată! Intenţia Municipalităţii de a realiza un drum prin zonă are la bază dorinţa de a creşte potenţialul acestor terenuri, astfel încât un eventual investitor să poată să achiziţioneze suprafaţa necesară pentru a realiza o investiţie substanţială”, a încheiat primarul.