luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 75 milioane de euro din fonduri europene, accesate de Primăria Craiova pentru îmbunătățirea transportului public

Îmbunătățirea transportului public local şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon reprezintă o prioritate pentru Primăria Craiova, fiind accesate, în acest sens, inclusiv fonduri europene. Unul dintre aceste proiecte este cel care prevede achiziția a 16 autobuze electrice de ultimă generație, contract semnat în primăvara acestui an.
„Este un pachet de 16 autobuze electrice pentru care deja a fost adjudecată şi licitaţia de furnizare a lor. Ele sunt în perioada de construcţie. Termenul ar fi undeva la începutul anului viitor pentru primul autobuz. Noi sperăm să primim încă de anul acesta măcar unul-două autobuze, să le trimitem deja pe traseu. Valoarea acestui proiect este de 16,6 milioane euro şi prevede nu numai achiziţia de 16 autobuze electrice, dar şi reabilitarea arterelor pe unde circulă şi mai ales a intersecţiilor, în aşa fel încât transportul cu ele să devină prioritar, să devină acel mijloc de transport care te aduce în cel mai scurt timp din punctul A în punctul B”, a afirmat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
De asemenea, urmează a fi scoasă la licitaţie achiziţia altor 30 de autobuze electrice, pachet cu o valoare de peste 20 milioane euro. În plus, administraţia craioveană s-a preocupat de îmbunătăţirea transportului public în comun cu tramvaiul.
„Am intrat în forţă imediat, în 2017, când a apărut ghidul solicitantului, plecând de la ideea că trebuie să accesăm absolut tot ce se poate. Şi am început, bineînţeles, cu necesitatea cumpărării de tramvaie, pentru a elimina pe cele care sunt foarte vechi şi depăşite atât tehnologic cât şi ca vârstă. Când am început derularea achiziţiei de tramvaie, am constatat că sunt două tronsoane de cale de rulare în capetele din Severinului şi din Henry Ford, care nu au fost reabilitate pe fondurile de infrastructură anterioare şi le-am prins şi pe acelea. Am ajuns ulterior la concluzia că nu putem să venim cu astfel de tramvaie într-un depou de tramvaie care are peste 40 ani vechime şi este necesar unul modern, care să fie dotat cu aparatură. Astfel, am introdus în proiect şi depoul de tramvaie şi uşor, uşor ne-am dus pe toată această axă şi am ajuns la 75 milioane de la cele 47 milioane inițial”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.
Primăria Craiova are şi un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării pentru achiziţia a 17 tramvaie. Acum se aşteaptă stabilirea unui furnizor.
„Cu această ocazie, prin intermediul dumneavoastră, poate că oful nostru va ajunge și la Ministerul Dezvoltării, din nou, cum am procedat, la un moment dat, şi în cazul Colegiului Carol I, când lucrurile au fost urgentate după numeroase declarații publice pe care le-am făcut. Licitaţia pentru cele 17 tramvaie cred se află în evaluare din luna februarie. Sper să se finalizeze, să nu uităm că este la a treia încercare, de atunci au mai fost două anterioare la care nu s-a prezentat nimeni. De data aceasta, am înțeles că sunt patru furnizori și sper să avem, cât mai repede, un câştigător al licitaţiei”, a mai precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Investim pentru oameni!
O campanie a Primăriei Municipiului Craiova

Politica