Florentin Pera, antrenorul formației SCM Rm. Vâlcea, ocupanta primului loc în clasamentul Ligii Florilor MOL, spune că în sezonul viitor formația bucureșteană este favorită la câștigarea campionatului.
După 3 luni și jumătate de pauză forțată din cauza Pandemiei de Coronavirus, fetele de la SCM Rm.Vâlcea s-au reunit, iar antrenorul lor, Florentin Pera, este foarte mulțumit de cum au depășit sportivele această perioadă.
„Ne bucurăm că am revenit la pregătire, ne-a lipsit, a fost o perioadă foarte lungă, fetele au arătat că au fost serioase în această perioadă, au respectat cu strictețe programul impus de preparatorul fizic” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.
„Mă bucur să fiu din nou aici, ne bucurăm că am revenit și că suntem sănătoase. Sperăm să fie un sezon bun. A fost foarte obositoare această perioadă, nu îmi place să stau în casă, îmi place să ies, să mă plimb, să merg la antrenamente, dar din păcate aceasta a fost situația și a trebuit să ne conformăm” – Diana Ciucă, jucătoare SCM Rm. Vâlcea.
„Mi-a fost dor de minge, de handbal, de colegele mele și de ceea ce făceam eu în fiecare zi și mă bucur că ne-am întors, că ne începem activitatea și că suntem cu toții sănătoși” – Cristina Florica, jucătoare SCM Rm. Vâlcea.
Pera recunoaște că sezonul viitor va fi unul aprig disputat între 4 echipe, iar CSM București este favorită la câștigarea trofeului.
„CSM cred eu va pleca cu prima șansă având în vedere că beneficiază de cel mai puternic lot și cel mai mare buget. De asemenea, Baia Mare și Buzău cred că sunt pretendente serioase la titlu” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.
„Am fi avut șanse să ajungem în Final Four-ul Ligii Campionilor”
Antrenorul vâlcencelor are și un mare regret legat de acest sezon! Și-ar fi dorit ca echipa sa să apuce să evolueze în sferturile Champions League, mai ales că ar fi fost la prima participare în această competiție.
„Am primit cu supărare această veste, ne-am fi dorit să ne măsurăm forțele cu Metz, cred că aveam o șansă chiar dacă Metz este o echipă valoroasă și pleca din postura de favorită. Însă așa cum era planificat să se joace un singur meci pe teren neutru cred că șansele noastre ar fi crescut, am fi putut să facem un meci mare și de ce nu să ajungem în ultimul act al competiției, în Final 4 al CL” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea.
S-au reunit cu 14 jucătoare
Florentin Pera a avut la primul antrenament 14 jucătoare, care s-au antrenat pe Stadionul Municipal din Rm. Vâlcea, respectând regulile de distanțare socială.
Pe 6 iulie li se vor alătura și cele trei handbaliste spaniole: Alicia Fernandez, Marta Lopez și Mireya Gonzalez, în prezent acestea fiind în perioada de izolare la domiciliu. Pera încearcă să le aducă la echipă și pe cele două jucătoare de la Corona Brașov, Daria Bucur și Daciana Hosu.
Vâlcencele nu au avut noroc la tragerea la sorți
Tragerea la sorți a grupelor Champions League la handbal feminin, ediția 2020 – 2021 a avut loc la Viena. CSM București a fost repartizată în Grupa A, grupă din care fac parte: Metz Handball, Rostov Don, Vipers Kristiansand, Team Esbjerg, FTC Rail Cargo, Bietigheim și RK Krim Mercator. SCM a fost repartizată în Grupa B unde va da peste Gyor, echipa care domină handbalul continental de câțiva ani. Din grupa vâlcencelor mai fac parte formațiile: Buducnost Podgorica, Borussia Dortmund, CSKA Moscova, Brest Bretagne, Odense Handbold și Podravka Koprivnica.
S-a schimbat sistemul de desfășurare la CL
Odată cu noul format s-a schimbat și sistemul de desfășurare a Ligii Campionilor. În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, tur-retur, fiecare echipă având 14 dispute. Primele două clasate în fiecare serie se vor califica automat în “sferturi“, în timp ce ultimele două clasate vor fi eliminate. Restul echipelor, locurile 3-6, vor juca pentru “optimi“, locul 3 cu 6 și locul 4 cu 5. Sezonul actual al Champions League a fost anulat din cauza Pandemiei, atât SCM Rm. Vâlcea cât și CSM București fiind calificate în faza „sferturilor”.
SPORTSNET GROUP