marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

O nouă fântână arteziană, inaugurată în zona centrală a Râmnicului

O nouă fântână arteziană a fost inaugurată, miercuri, în Râmnicu Vâlcea. Investiţia în valoare totală de 58.000 lei constă într-un ansamblu ce mai cuprinde amenajări de spaţiu verde, instalaţie de irigare automată şi accese pietonale.
„În vecinătatea podului Vinerii Mari din zona centrală a Râmnicului s-a desfăşurat ceremonia de predare simbolică către Primăria municipiului şi de inaugurare a unei noi fântâni arteziene. Investiţia – în valoare totală de 58.000 lei, care constă într-un ansamblu ce mai cuprinde amenajări de spaţiu verde, instalaţie de irigare automată şi accese pietonale – a fost realizată, conform obligaţiilor asumate prin Autorizaţia de Construire, de către dezvoltatorul imobiliar al proiectului CenTower”, se arată
într-un comunicat al primăriei Râmnicu Vâlcea.
Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău, prezent la eveniment alături de
viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a apreciat calitatea lucrării, precum şi faptul că în oraş se va crea încă o zonă de interes. Cea de-a 14-a fântână arteziană a Râmnicului va intra oficial în inventarul domeniului public al municipiului în urma unei hotărâri de acceptare a donaţiei, ce va fi supusă aprobării Legislativului local în următoarea şedinţă.

Politica