Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe a ajuns, miercuri, la Mârșani, una dintre cele mai afectate zone de fenomentul deșertificarii din zona Olteniei.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a spus că: „Viața românilor din Oltenia a ajuns o loterie, dictată de schimbările climatice. În prezent, 100.000 de hectare din județul Dolj sunt afectate de fenomenul deșertificării”.
Alături de echipa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ministrul a inspectat perimetrul de ameliorare de 1.200 de hectare de la Mârșani, unde a fost plantată de la zero o pădure de 6 milioane de arbori, cu o investiție de aproape 24 de milioane de lei.
„Avem soluții prin care să ținem piept extinderii deșertului în Oltenia. Și trebuie să le aplicăm cât mai repede mai ales că 60% din locuitorii Olteniei lucrează în agricultură, iar 1.000 de ha de soluri fertile sunt înghițite anual de deșert. Pădurea Mârșani este cea mai mare lucrare de ameliorare a unui teren degradat care s-a făcut vreodată în România și, prin care, a fost încetinită extinderea deșertului de aici. Aceasta a fost finanțată integral de Ministerul Mediului și a fost implementată prin Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea. Însă, proiectul trebuie multiplicat. Altfel, în mai puțin de 50 de ani, întreaga Oltenie riscă sa fie acoperită de nisipuri”.
Dincolo de proiectul de la Mârșani, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a investit 20 de milioane de lei și la Daneți, unde au fost împădurite de la zero 1.000 de hectare, în timp ce 1,2 milioane de lei au fost investiți la Ostroveni, unde au fost stabilizate 82 de hectare nisipoase.
De asemenea, în județul Olt au fost împădurite 610 hectare la: Urzica (280 hectare), Vădăstrița (50 hectare), Ștefan cel Mare (200 hectare), Dobrun (80 hectare).
„Am spus de mai multe ori: România are cel puțin 500.000 de hectare de terenuri degradate. Dacă toate acestea ar fi împădurite, am realiza cea mai mare extindere de fond forestier din ultimii 30 de ani. Însă, aici, în zona Olteniei, efectul împăduririi celor 100.000 de hectare ar decide viața a altor sute de mii de hectare și a zeci de mii de locuitori. Avem bani pentru asta: 10 milioane de lei doar anul acesta, prin Fondul de Ameliorare. Aștept o mobilizare a autorităților locale, dar și o determinare a proprietarilor privați din zonă. Toată lumea trebuie să înțeleagă că nu mai e timp să amânăm nimic. Așteptăm cât mai multe solicitări de finanțare pentru stabilizarea solurilor nisipoase din Oltenia”, a mai spus ministrul Costel Alexe.