luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Experţii în domeniul sanitar avertizează: tunelurile dezinfectante sunt periculoase

În magazinele mari, în staţiile de autobuz şi în zonele aglomerate din Chile au apărut tuneluri dezinfectante. Oamenii sunt încurajați să treacă prin ele cu promisiunea că substanțele cu care sunt stropiți vor anihila coronavirusul. Doar că autoritățile s-au sesizat și atrag atenția nu doar că acest filtru ar fi complet inutil în lupta cu COVID-19, ar putea fi chiar dăunător.

„E și pentru dezinfecție, dar și pentru prevenire, pentru prevenirea coronavirusului”, spune un localnic.

„Intru și ies. Mi se pare o idee foarte bună”, arată o femeie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Dacă am încredere că funcționează. Nu ar trebui să fie dăunător sănătății”, este de părere un alt chilian.

Experții din domeniul sanitar spun că aceste tuneluri sunt periculoase. Substanțele folosite sunt pe bază de clor. Chiar și diluate puternic, pot provoca iritații la nivelul ochilor, căilor respiratorii și pielii, scrie digi4.ro

Și Ministerul Sănătății din Chile s-au autosesizat și a tras un semnal de alarmă. Amplasarea acestor tuneluri nu a fost făcută cu aprobarea guvernului. „Nu există niciun studiu științific care să demonstreze eficacitatea lor în prevenirea contagiunii. Am decis ca experții noștri să verifice aceste tuneluri pentru a se asigura că nu sunt periculoase pentru oameni”, a anunțat Paula Daza – reprezentantă a Ministerului Sănătății. 

Până la apariția unor rezultate ale anchetei, guvernul îi încurajează pe cetățeni să respecte regulile arhicunoscute de igienă, precum spălatul temeinic pe mâini, și să păstreze distanța de semenii lor.

Politica