duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Streinu Cercel vrea ca bătrânii să fie scoși din familiile lor și izolați timp de trei luni

Doctorul Adrian Streinu Cercel propune izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte și chiar despărțirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor.

Însă, acest proiect ets respins atât de Guvern, care se dezice de astfel de idei și susține că nu au fost luate în discuție, cât și de Grupul de Comunicare Strategică.

„În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, se precizează într-un comunicat al GCS.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, la Digi24, că nu susține varianta ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate pentru a evita contactul cu cei infectați cu COVID-19.

„Să ne gândim dacă odată cu atingerea vârfului, perioada de descreștere va duce la o perioadă de relaxare. Dar relaxarea va fi în același timp cu anumite restricții, în care vor fi două sau trei ore în care putem merge cu mască și mănuși. (Relaxarea – n.red.) nu la fel pentru toate categoriile de vârstă, precum nu la fel pentru toate localitățile sau focarele. Vedem evoluția fiecărui focar în parte. Vor avea un orar în care persoanele vârstnice vor putea să iasă, să se relaxeze, dar n-aș spune eu o restricție, ci mai degrabă o precauție cu persoanele în vârstă”, a spus ministrul Sănătății. 

În schimb, acesta propune ca bolnavii de coronavirus asimptomatici sau cu simptome ușoare să fie puși în zone tampon.

“Vom face o evaluare cam peste o săptămână, după sărbătorile pascale. Vom vedea de la zi la zi numărul de cazuri, creșterea acestuia precum și numărul deceselor. Când va veni vorba de o relaxare vom vorbi individual pentru fiecare comunitate în parte.

Am văzut multe site-uri astăzi, dând oarecum, chiar spunând, că ar fi fost varianta mea în care persoane peste 65 de ani, că au fost afectate de COVID sau nu, vor fi duse în spații. Nu.

Ne gândim ca în următoarea perioadă să vedem, în funcție de saturarea spitalelor de suport, ca cei asimptomatici sau cu simptome ușoare să poată trece în niște zone tampon, ca să nu afecteze sau să nu infecteze persoanele aflate la domiciliul sau persoanele peste 65 de ani, sau o parte dintre aceștia pot să nu aibă locuințe și atunci, până la un prim test negativ, vor fi aduse în anumite spații tampon”, a declarat Nelu Tătaru.

Politica