În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Federația Română de Fotbal a găsit o soluție pentru desemnarea campionei, dar titlul a fost considerat unul neoficial. Doar Cupa României a fost recunoscută. CFR Turnu Severin a fost vicecampionă națională
Pandemia
provocată de virusul Covid 19 ar putea îngheța campionatul de fotbal al
României. S-au vehiculat mai multe variante pentru desemnarea
campioanei, iar, în cazul în Liga 1 nu se va mai relua și titlul va fi
acordat echipei clasate în prezent la primul loc, CFR Cluj, acesta va
rămâne în analele fotbalului românesc ca unul neoficial. O situație
similară s-a petrecut în sezonul 1941-1942, doar că atunci cauza a fost
cel de-Al Doilea Război Mondial. După ce România a pierdut o bună parte
din Transilvania și Nordul Bucovinei, Federația Română de Fotbal a
căutat o variantă pentru desfășurarea campionatului intern. Nu s-a mai
organizat Divizia B, ci s-a împărțit campionatul în 10 serii regionale,
iar jocurile s-au jucat după sistemul tur-retur, în perioada septembrie
1941 – aprilie 1942. Per total, 66 de cluburi au luat startul la
competiția denumită de FRF „Cupa Barasabiei”, iar, după disputarea
jocurilor din faza grupelor, 16 echipe s-au calificat în faza
următoare: UD Reșița (câștigătoarea seriei I), Mica Brad și Gloria Arad
(seria a II-a), FC Craiova și CFR Turnu Severin (seria a III-a), Jiul
Petroșani (seria a IV-a), Universitatea Cluj, care și-a disputat
meciurile de acasă la Sibiu (seria a V-a), Arieșul Turda (seria a
VI-a), CFR Brașov (seria a VII-a), Astra Română Moreni și FC
Ploiești (seria a VIII-a), Gloria CFR Galați și FC Brăila (seria a
IX-a), Rapid București, Unirea Tricolor București și Juventus
București (seria a X-a). S-a jucat apoi în stil eliminatoriu, gen Cupa
României, începând cu 14 mai 1942. Finala a fost câștigată, pe data de 7
iunie 1942, de Rapid București, care a dispus cu scorul de 2-1 (2-0) de
CFR Turnu Severin, pe Stadionul Venus, din București. A fost practic
primul titlu din istoria Rapidului, însă acesta n-a fost ulterior
recunoscut.
În paralel, s-a disputat și Cupa României, iar trofeul a
fost câștigat tot de Rapid, care a învins Universitatea Cluj în ultimul
act, cu scorul de 7-0. CFR Turnu Severin și Rapid, care jucaseră finala
campionatului, s-au întânit și în Cupa României, iar bucureștenii s-au
impus, în optimi, cu scorul de 1-0 la malul Dunării (foto de la meciul
respectiv). Paradoxal, Cupa României a fost considerată ca fiind
oficială, la fel ca cea disputată în următorul sezon, când s-a impus CFR
Turnu Severin (scor 4-0 în finală cu Sportul Studențesc București). În
schimb, sezonul 1942-1943 a fost declarat tot unul neoficial, de război.
Titlul a revenit echipei FC Craiova. Deși turul se jucase, sezonul
1943-1944 nu s-a mai încheiat, din cauza Războiului care cuprinsese tot
teritoriul României, iar campionatul a fost întrerupt definitiv până în
1946, când Divizia A a fost reorganizată de noul regim politic care se
instaurase în România. Treptat, au apărut echipe noi, înscrise direct în
prima divizie, gen CSCA București (Steaua București) sau Dinamo
București. Au dispărut, în schimb, o parte dintre echipele de tradiție,
considerate de comuniști echipe burgheze, precum Venus București, Carmen
București, Juventus București, Unirea Tricolor București, Ripensia
Timișoara sau Chinezul Timișoara.