Război între olteni și moldoveni pentru ultima tranșă din transferul lui Kamer Qaka
Cluburile
din Liga 1 își fac în această perioadă dosarele de licențiere pentru
următorul sezon, având dead-line pentru depunere 30 aprilie. Între ele
și Poli Iași, care a realizat că nu ar îndeplini criteriul financiar,
unde ar mai avea nevoie de 80.000 de euro. Moldovenii au posibilitatea
să mai acopere din deficit în condițiile în care Craiova lui Rotaru
plătește ultima tranșă din transferul albanezului Kamer Qaka.
În
cadrul emisiunii Fan România, Mihai Rotaru, patronul celor de la CSU
Craiova, a recunoscut că în conturile clubului sunt, în acest moment,
vreo 400.000 de euro. Dar patronul formației oltene calculează la
centimă pentru a nu ajunge în colaps financiar. Banii ar acoperi
salariile pe următoarele două luni ale jucătorilor, așa că finanțatorul
nu se grăbește să plătească datoria către Poli Iași, fiind, în mod
logic, preocupat de soarta alor săi. „Nu pot să ne dea banii la timp. Va
trebui să mai așteptăm o lună, două”, a anunțat președintele ieșenilor,
Ciprian Paraschiv, pe facebook.
În cele din urmă, și Craiova lui
Rotaru este în aceeași situație cu moldovenii în acest moment, având de
primit. Și, spre deosebire de Poli Iași, gruparea olteană are de încasat
de 100 de ori mai mult, tranșe din transferurile lui Alex Mitriță și
Vladimir Screciu. „Craiova în acest moment a ajuns la o
semi-autofinanțare. Avem în conturi undeva la 2 milioane de lei. De
încasat avem undeva la 5 milioane de euro numai din transferuri, dar nu
știm când vor veni banii. În privința drepturilor TV, am mai avea de
primit vreo 350.000 de euro, dar s-a comunicat că până nu se reia
campionatul nu se plătește”, a spus Rotaru la Fan România.
Așadar, e
plauzibil ca oltenii, la o eventuală încasare de la New York City FC
ori din Belgia să-și plătească rapid datoria față de Poli Iași.