Vor fi trimiși în șomaj tehnic 150 de angajați ai Primăriei Drobeta Turnu Severin. Cei care vor intra în șomaj sunt cei ce desfășoară activități nejustificate în contextul pandemiei.
Astfel, cei care lucrează la instituții și direcții precum Palatul Cultural „Teodor Costescu”, Direcția Patrimoniu Istoric, Sala Polivalentă sau Serviciul Creșe sunt vizați de această măsură. Aceștia vor putea reveni la muncă după ce situația actuală va reveni la normal.
Măsura a fost luată cu scopul de a redirecționa banii economisiți către persoanele din oraș afectate de noul virus, care au mai mare nevoie de sprijin financiar în această perioadă.
„Suntem prima administrație publică locală, care ia această decizie, dar consider că este o dovadă de responsabilitate, o hotărâre morală și economică, care vine în sprijinul întregii comunități severinene”, a declarat Marius Scrieciu, primarul din Drobeta Turnu Severin.