joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

„Pistolarul” de la Breasta a primit pedeapsă mai mare la rejudecare

Tribunalul Dolj a respins cererea de schimbare a încadrării juridice făcută de Ștefan Cosmin Vasile, „pistolarul” de la Breasta și l-a condamnat, din nou, de această data la 5 ani și 9 luni închisoare cu executare. Judecat pentru tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce a tras cu pistolul pe bulevardul 1 Mai din Craiova, în 2018, bărbatul a fost condamnat pe fond, anul trecut, de Tribunalul Dolj, la o pedeapsă totală de 4 ani închisoare cu executare, a făcut apel, iar instanța de apel a dispus rejudecarea cauzei. În noaptea de 27 spre 28 iulie 2018, bărbatul a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol cu glonț, rănind un craiovean de 25 de ani la braț, apoi a fugit. Pe numele său anchetatorii au cerut mandat de arestare în lipsă și l-au dat în consemn la frontieră, fiind prins încercând să fugă din țară pe la vama Nădlac, de unde a fost adus sub escortă la Craiova. Inculpatul se află în continuare în arest preventiv.

Tribunalul Dolj a încheiat rejudecarea procesului „pistolarului” de la Breasta, Ștefan Cosmin Vasile, și l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă mai mare decât prima data, respectiv 5 ani și 9 luni închisoare cu executare, față de 4 ani de închisoare, cât primise prima dată: „Respinge cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p. În temeiul art. 32 C.pen. raportat la art. 188 alin 1 C. pen. Condamnă pe inculpatul Ştefan Vasile Cosmin la pedeapsa principală de 5 ani închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 342 alin. 1 C.pen. Condamnă pe inculpatul Ştefan Vasile Cosmin la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 343 alin. 1 C.pen., Condamnă pe inculpatul Ştefan Vasile Cosmin la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 371 C.pen., Condamnă pe inculpatul Ştefan Vasile Cosmin la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 38 şi art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. Contopeşte pedepsele menţionate anterior, în pedeapsa cea mai grea aceea de 5 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 luni închisoare, astfel încât inculpatul Ştefan Vasile Cosmin, va executa în total pedeapsa de 5 ani şi 9 luni închisoare”, se arată în hotărârea instanței. În plus, inculpatul a fost menținut în arest preventiv, decizie rămasă definitivă ieri, la Curtea de Apel Craiova. Tot la Curtea de Apel Craiova va putea fi atacată și sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, care nu este definitivă.

Reamintim că, faptele pentru care a fost condamnat bărbatul s-au petrecut în noaptea de 27/28 iulie 2018, când polițiștii craioveni au fost sesizați că, pe bulevardul 1 Mai din municipiu, au fost trase mai multe focuri de armă. La fața locului, oamenii legii au găsit un autoturism Honda, abandonat, care prezenta avarii. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că șoferul mașinii respective s-ar fi șicanat în trafic cu un alt conducător auto, aflat la volanul unui Porsche, între cele două vehicule având loc o coliziune. După aceasta, unul dintre pasagerii din Porsche a tras mai multe focuri de armă către cealaltă mașină. În urma incidentului, Ion Baldovin Tomescu, de 25 de ani, a fost rănit, ajungând la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru îngrijiri medicale, cu o plagă împușcată la antebrațul stâng. În cauză a fost constituită o echipa complexă formată din polițiști din cadrul Poliției municipiului Craiova, Serviciul de Investigații Criminale și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a demarat cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor acestor fapte. Oamenii legii au reușit identificarea pistolarului, Ștefan Cosmin Vasile, de 32 de ani, din Breasta, astfel că, sâmbătă după-amiază, pe 28 iulie 2019, au efectuat o percheziție la locuința lui. Procurorii au stabilit că Ștefan Cosmin Vasile și victima sa se cunoșteau și avuseseră anterior discuții din cauza unei mașini și a unei sume de bani, astfel că l-au acuzat de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice. Întrucât se sustrăgea cercetărilor, procurorii au cerut Tribunalului Dolj mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele inculpatului, acesta fiind dat în consemn la frontieră. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul a fost identificat şi reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. A fost adus la Craiova, audiat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și reținut pentru 24 de ore. „La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj s-a constituit o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care a preluat bărbatul şi l-a adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor şi a dispunerii măsurilor legale. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de poliţiştii doljeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, faţă de bărbatul de 32 de ani, bănuit că ar fi săvârşit infracţiunile de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost dispusă reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore. Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj”, a declarat, la momentul respectiv, inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere admisă de instanță, de atunci inculpatul fiind în spatele gratiilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a lui Ștefan Cosmin Vasile, pistolarul din Breasta, la sfârșitul anului trecut, dosarul înregistrându-se pe 19 decembrie 2019 la Tribunalul Dolj. Bărbatul a recunoscut comiterea faptelor și a cerut să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, fiind condamnat, în luna iulie 2019, la o pedeapsă totală de 4 ani închisoare și menținut în stare de arest preventiv.

Atât inculpatul, nemulțumit de pedeapsă, cât și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au făcut apel, iar Curtea de Apel Craiova a decis rejudecarea cauzei la instanța de fond.

Politica