sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Personalul din prima linie va primi viziere confecționate de voluntari

La firma unui voluntar din Olt se află în lucru 1.200 viziere pentru personalul medical aflat în prima linie. Prin această acțiune, olteanul s-a alăturat demersului Clubului Rotary. Apel pentru cei care pot asigura în continuare materialele necesare.

Potrivit Adevărul, ideea a venit din partea medicului Andreea Dumitrescu, membru al clubului Rotary Slatina, iar colegii s-au mobilizat și acum sunt deja în lucru 1.200 viziere. Acestea vor ajunge pentru început la personalul din prima linie, din spitalele din Slatina şi Caracal, dar şi la membrii echipajelor de ambulanţă.

„Membrii clubului s-au mobilizat, au identificat un furnizor de material PVC potrivit si, cu ajutorul firmei NION DESIGN, au început confecţionarea unui numar de 1200 de viziere pentru medici. Din partea firmei menţionate, domnul Ionut Naidin a asigurat în mod gratuit manopera, alăturându-se efortului colectiv de a oferi mai multă siguranţă medicilor olteni în interventiile lor. Vizierele nu sunt de unica folosinta, ele pot fi reutilizate dupa igienizare corespunzatoare.
Primii medici care vor primi vizierele vor fi din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, Serviciul Judetean de Ambulanta Olt, centrele de dializa, Spitalul Municipal Caracal“, au explicat reprezentanţii Rotary, care fac apel în continuare la persoanele ce pot susţine acest demers, reamintind că nevoile sistemului medical sunt mult mai mari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este încă mare nevoie de echipamente de protecţie a medicilor din alte spitale din Olt, a medicilor de familie, astfel ca Clubul Rotary Slatina face apel pentru donatii cu materiale PVC pentru confectionarea lor sau sponsorizari în bani în contul: ASOCIATIA CLUBUL ROTARY SLATINA, RO 67RZBR 00000 60000 975201, deschis la Raiffeissen Bank Slatina“, a transmis Rotary.

Politica