Un medic de familie din comuna Mischii, Dolj, este acuzat că nu a înregistrat în evidenţe doi localnici care ar fi trebuit să stea în izolare. Unul venise din Italia, celălalt din Spania. Procurorii au deschis o anchetă in rem.
„În
aplicarea art. 54 alin. 1 din Decretul Preşedintelui României nr.
195 din 16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe
teritoriul României, care prevede că „instituţiile şi
autorităţile publice, precum şi operatorii privaţi contribuie la
campania de informare publică privind măsurile adoptate şi
activităţile desfăşurate la nivel naţional”, Parchetul de
pe lângă Judecătoria Craiova este abilitat să comunice
următoarele:
La data de 25.03.2020, la nivelul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Craiova a fost înregistrat un dosar penal având
ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi
zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 297 alin. 1 şi 352
alin. 1 Cod penal.
Din conţinutul actului de sesizare rezultă
indicii temeinice că numitul D. I., medic de familie în comuna
Mischii, jud. Dolj, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos
atribuţiile de serviciu specifice prevenirii răspândirii COVID 19
cu ocazia întocmirii formalităţilor necesare plasării în
autoizolare a două persoane care au revenit pe teritoriul României
după tranzitarea unor state afectate de pandemie.
În prezent, în
cauză cercetările se desfăşoară in rem sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor sesizate.
Precizăm că faza de urmărire penală
este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură
penală, având ca scop crearea cadrului de administrare a
probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să
înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se
arată într-un comunicat de presă al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.