Autorităţile centrale ar vrea transformarea Spitalului Municipal „Filantropia”, inclusiv Maternitatea, în spital suport pentru COVID. Femeile care urmează să nască aici, medicii, dar şi primarul Craiovei solicită autorităţilor centrale să găsească alte soluţii.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a lansat un apel către autorităţile competente, indicându-le şi alte posibile variante pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus
„La 24 de ore de când s-a lansat ideea că și Maternitatea Spitalului Municipal Filantropia trebuie să se transforme în spital suport pentru COVID-19, am fost asaltat cu mesaje și telefoane de la cetățenii craioveni, dar în special de la viitoare mămici care așteaptă să nască în viitorul imediat sau familii în așteptarea unui copil.
Maternitatea Filantropia, incluzând secțiile de Ginecologie și Neonatologie, modernizate recent de municipalitatea craioveană, este recunoscută la nivel național că dispune de condiții deosebite de dotare și spitalizare, dar și de o asistență medicală de excepție. Apelul acestor oameni disperați îl transmit mai departe pentru a fi preluat de DSP Dolj, dar în special de Ministerul Sănătății. Îl rog pe dl. Secretar de Stat Horațiu Moldovan să încerce să găsească și alte soluții decât aceea de a restricționa dreptul viitoarelor mămici din Craiova sau din împrejurimi la asistență medicală în condiții de siguranță. De asemenea, Spitalul Municipal Filantropia găzduiește și o Clinică de Hematologie, care deservește pacienții din toată regiunea Olteniei.
Reamintim faptul că municipalitatea craioveană, prin Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș, a pus la dispoziția autorităților competente cel mai mare număr de paturi din țară (436), după Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș din București, strict pentru a prelua doar pacienții infectați cu coronavirus! Iar alte 164 paturi sunt pregătite, Primăria Craiova punând la dispoziție un total de 600 de paturi, la cele mai moderne standarde.
În aceste condiții, vă rog insistent să încercați găsirea și altor variante la spitale municipale din județul Dolj – Spitalul Municipal Prof. Dr. Irinel Popescu Băilești, Spitalul Orășenesc Segarcea, Spitalul Filișanilor, care pot deveni spitale suport pentru pacienții infectați de coronavirus.
Sunt vocea viitoarelor mămici, a părinților în așteptarea unui bebeluș, dar și a pacienților care suferă de diverse boli de sânge, care, în doar câteva ore, au tras un semnal de alarmă vizavi de posibila situație în care nu vor mai putea beneficia de servicii medicale urgente pentru necesitatea lor„, este apelul Primarului Craiovei, Mihail Genoiu.
foto arhiva