Primăria Dobrosloveni pune la dispoziție Cabana Reșca, pentru localnicii care se întorc, în această perioadă, din străinătate. Astfel, persoanele ce pot fi infectate deja cu noul coronavirus, vor fi ținute departe de familiile lor pentru 14 zile și se va evita riscul transmiterii.
În Dobrosloveni sunt multe persoane plecate în străinătate, la muncă, iar în contextul pandemiei de coronavirus, mulți revin acasă, de aceea primăria a decis să ofere un spațiu special, unde aceștia să se afle sub supravegherea autorităților.
Potrivit publicației Eveniment de Olt, până în acest moment în comună au sosit deja zece localnici care lucrau în străinătate, iar alte șase persoane urmează să sosească. Dacă numărul celor veniți va depăși capacitatea cabanei, autoritățile îi vor izola într-o fostă grădiniță, care se amenajează în această perioadă, dar și în câteva case nefolosite, puse la dispoziție de localnici.
Cheltuielile de întreținere pe toată perioada izolării sunt suportate de primărie.
Sursă foto: Eveniment de Olt