duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Râmnicenii au stabilit reguli clare pentru combaterea coronavirusului: „Se vor lua măsuri suplimentare de protecţie”

Potrivit ultimului raport al  Direcției de Sănătate Publică Vâlcea se pare că, două persoane din Vâlcea au fost băgate în carantină după ce au ajuns în județ din zonele cu risc mare de contaminare din Italia.

La nivelul județului Vâlcea se află, în izolare la domiciliu, un număr de 223 persoane, iar 4 persoane sunt internate în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Totodată, testele efectuate persoanelor internate ar fi fost negative.

„În urma apariției în presa locală a unui articol privind întoarcerea de la Roma în week-end a celor 2 vâlceni, facem precizarea că, de la data revenirii în țara, regiunea Lazio (Roma) nu se afla în monitorizare ( zona roșie/galbenă) motiv pentru care intrarea în carantină/izolare la domiciliu nu erau necesare” – se arată într-un comunicat al DSP Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea, condus de primarul Mircia Gutău, s-a întrunit marți. La ședință au participat și reprezentanții administraţiei locale, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Poliţiei Locale, ai Spitalului Judeţean Vâlcea ş.a.

În urma discuțiilor purtate între reprezentanții celor mai importante instituții din Râmnicu Vâlcea, au fost stabilite anumite măsuri:

Se suspendă activitatea creşelor aflate în subordinea Primăriei municipiului Râmnicu pe perioada 11-22 martie.

Se va proceda la identificarea tuturor structurilor private de tip ”creşă” sau ”after-school” din municipiu, cărora li se va pune în vedere să îşi suspende activitatea pentru aceeaşi perioadă.

Se vor demara lucrările pentru extinderea centrului de carantină de la internatul fostului Liceu ”Oltchim” cu încă un etaj, astfel încât să se asigure, în caz de necesitate, suficiente locuri pentru izolarea suspecţilor de îmbolnăvire cu coronavirus.

Totodată, se vor lua măsuri suplimentare de protecţie şi pentru menţinerea unei stări de igienă corespunzătoare în toate punctele de interacţiune a cetăţenilor cu administraţia locală – registraturi, birouri de informaţii, casierii etc.

În primă fază, în Râmnicu Vâlcea s-a amenajat un spaţiu destinat carantinării eventualelor persoane din municipiu afectate de această boală.

„Este vorba de 14 locuri în internatul fostului Liceul Oltchim, repartizate în 7 camere cu câte două paturi şi grupuri sanitare proprii situate la etajul I al imobilului. Spaţiile au fost verificate şi avizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, care s-au arătat satisfăcuţi de condiţiile oferite atât din punct de vedere sanitar, cât şi din perspectiva confortului”, se arata în comunicatul primăriei la acea vreme.

Politica