Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat pentru data de 31 martie soluționarea celui de-al doilea dosar al executorului bancar și judecătoresc Romeo Costinel Drăgan, în care a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la 7 ani și 4 luni de pușcărie pentru infracțiuni de corupție. Drăgan a fost condamnat definitiv, în luna aprilie a anului trecut, tot de ÎCCJ, la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 80 de zile de muncă în folosul comunității într-un alt dosar.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit un nou termen, pe 31 martie a.c., pentru soluționarea apelului declarat de executorul bancar și judecătoresc Costinel Romeo Drăgan, în dosarul în care a fost condamnat pe fond la 7 ani și 4 luni de pușcărie pentru infracțiuni de corupție, întrucât nu a fost realizat raportul de expertiză solicitat de instanță în cauză. Reamintim că, în acest dosar inculpatul a fost arestat preventiv pe 5 octombrie 2016, de magistraţii Curţii de Apel Craiova, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova. La sfârşitul lunii noiembrie 2016, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Costinel Romeo Drăgan, la data faptelor executor bancar şi judecătoresc, acuzat de săvârşirea a zece infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care şase în formă continuată).
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că: în perioada 2008 – 2015, inculpatul Drăgan Costinel Romeo, în calitatea sa de executor bancar şi judecătoresc, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu şi a dispoziţiilor legale, a dispus în mod abuziv de sumele de bani puse la dispoziţie de datornici în dosarele de executare. Astfel, din conturile bancare deschise în acest sens, inculpatul a efectuat transferuri de bani în conturile personale, dar şi ridicări în numerar. Mai mult, executorul judecătoresc, folosind mecanismul de fraudare de tip „suveică”, a utilizat o parte din banii încasaţi de la unii dintre datornici pentru a acoperi sumele de bani scadente, ce li se cuveneau unora dintre creditori. De precizat este faptul că, pentru toate aceste operaţiuni bancare inculpatul Drăgan Costinel Romeo nu a întocmit nici un fel de documente justificative, iar prin nedistribuirea acestor sume conform destinaţiei legale a fost produs un prejudiciu în dauna creditorilor implicaţi în procedurile de executare silită care se ridică la suma de 2.784.944,20 lei, au comunicat reprezentanţii DNA – Serviciul Teritorial Craiova. În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparţin inculpatului Drăgan Costinel Romeo.
Dosarul s-a înregistrat pe 25 noiembrie 2016 la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de a se menţine măsura preventivă şi asigurătorie dispusă în cauză. Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au constatat atunci legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Cauza a intrat în camera preliminară, iar pe 31 ianuarie 2017 instanța a admis o parte din excepțiile ridicate de inculpat, constatând o serie de nereguli în rechizitoriu cu privire la care au fost anunțați procurorii anticorupție. Între timp, printr-o hotărâre rămasă definitivă pe 27 februarie la Înalta Curte de Casație și Justiție, Costinel Romeo Drăgan a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Anchetatorii au remediat neregularitățile constatate de instanță, rechizitoriul fiind analizat din nou de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova care, pe 9 martie 2017, a decis că procesul poate începe.
Pe 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința în dosar: „Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Drăgan Costinel Romeo în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 4 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 7 ani şi 4 luni închisoare”, se arată în încheierea de ședință a instanței. Instanța a mai decis ca inculpatul să achite despăgubiri și daune morale în valoare de aproape 1.300.000 lei părților vătămate și 21.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat, tot în aprilie anul trecut dosarul în care executorul bancar și judecătoresc Costinel Romeo Drăgan a fost condamnat pe fond, de Curtea de Apel Craiova, la 1 an și 5 luni de închisoare cu executare pentru fals material în înscrisuri oficiale. Instanța a admis apelul inculpatului și a dispus suspendarea executării pedepsei: „Admite apelul declarat de inculpatul Drăgan Costinel Romeo împotriva sentinţei penale nr. 210 din 9 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante, iar în rejudecare: În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante principale de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului Drăgan Costinel Romeo pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani”, se arată în hotărârea pronunțată pe 12 aprilie 2019. Pe lângă obligațiile impuse pe perioada termenului de încercare, Drăgan trebuie să execute și 80 de zile de muncă în folosul comunității.