sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Wizz Air își suspendă zborurile pe rutele spre nordul Italiei

Wizz Air a anunțat duminică, printr-un comunicat de presă, că își suspendă zborurile pe rutele spre Treviso (TSF) și Bergamo (BGY) din cauza blocării nordului Italiei ca urmare a măsurilor de gestionare a epidemiei de Coronavirus.

Zborurile din România către orașele italiene de mai sus vor fi suspendate până pe 3 aprilie.

 Pasagerii cu rezervări afectate de această modificare vor fi informați și vor fi reprogramați automat pe o rută alternativă cât mai curând posibil. Clienții care au rezervat direct pe wizzair.com sau în aplicația pentru mobil a companiei aeriene vor primi o notificare prin e-mail, în care li se oferă reprogramarea gratuită, rambursarea completă a banilor sau rambursarea a 120% din tarifului inițial sub formă de credit de companie. Pasagerii pot alege între opțiunile de mai sus accesând linkul din e-mail și alegând cu ușurință cea mai bună opțiune prin intermediul platformei noastre de programare individuală, scrie Mediafax.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 Compania atrage atenția că Wizz Air poate informa doar pasagerii care și-au făcut rezervarea prin wizzair.com sau prin aplicația mobilă a companiei aeriene. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au achiziționat biletele.

Rutele anulate până în 3 aprilie sunt:

București – Bergamo

București – Treviso

Cluj – Bergamo

Cluj – Treviso

Timișoara – Bergamo

Timișoara – Treviso

Suceava – Bergamo

Iași – Treviso

Iași – Bergamo

Craiova – Bergamo

Politica