duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Pensiile vor crește de la 1 septembrie

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, întrebată dacă se va respecta actuala lege şi se va majora punctul de pensie cu 40% de la 1 septembrie, că actul normativ este în vigoare și rolul ei este să-l pună în aplicare, potrivit hotnews.ro

„Pensiile vor crește, sumele sunt prevăzute în buget. Merg pe aceeași prezentare. Eu sunt ministrul Muncii, sunt chemată să aplic legea în continuare. Colegii mei sunt atenți la economie. Nu am alt element care să mă determine în acest moment să afirm altceva. Aşa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Nu am, de la premier, de la ministrul Finanţelor, până în acest moment, niciun element care să mă determine să dau un semnal de rezervă faţă de prevederile legii în vigoare. Așa cum este legea în vigoare, eu sunt chemată să o pun în aplicare. Când se va face majorarea, se va lua în calcul documentele de la fiecare pensionar”, a declarat Violeta Alexandru, la România TV.

Ministrul comenta recent că ar fi nevoie de un audit al sistemului. „Personal, consider că sistemul de pensii are nevoie de un audit. O nouă lege a pensiilor va bulversa sistemul, de aceea e bine să vedem ce conţine sistemul înainte de a face o nouă lege”, a mai declarat ministrul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Majorarea programată a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 ar avea loc în contextul unui derapaj bugetar de proporții deja existent, avertiza recent Consiliul Fiscal. Chiar fără această măsură estimarea CF privind deficitul bugetar pentru anul curent este de 3,8 – 4,1% din PIB.

Politica