luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Irina Rimes, ambasador onorific al Zilei Brâncuşi 2020

Cântăreața Irina Rimes a fost desemnată de Ministerul Culturii ambasador onorific al Zilei Brâncuşi 2020, decizie care a stârnit și controverse. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a reacționat spunând că scopul a fost atins, mai exact toată lumea vorbește acum despre eveniment și despre Brâncuși, scrie hotnews.ro

Irina Rimes a fost prezentată în calitate de ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Acesta a spus că „simpla prezenţă a ei înseamnă enorm pentru că ne adresăm unui public la care nu ar fi ajuns altfel acest eveniment”.

​”Nu ştiu dacă sunt neapărat cea mai bună alegere, dar ştiu un lucru sigur şi anume că noi, românii, avem o cultură cu care putem să ne mândrim, pentru că ceea ce avem noi este ceva ce se cam pierde în vest, dacă nu s-a pierdut de tot. Ţara noastră a fost pusă pe harta culturală a Europei de către nişte personalităţi, genii, despre care se vorbeşte de secole, printre care şi Constantin Brâncuşi. Toate aceste mari personalităţi au crescut cu nişte valori cu care creştem şi noi. Îmi place să vorbesc despre aceste valori, pentru că sunt ale noastre şi nu prea întâlnesc lucruri când mă duc pe-afară”, a declarat Rimes.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Muzeul Naţional de Artă al României oferă acces gratuit vizitatorilor pe parcursul întregii zile de 19 februarie şi organizarează trei tururi ghidate în sala Brâncuşi din Galeria Naţională.

Tot cu prilejul Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi 2020, la Târgu Jiu se va inaugura Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi. Acesta îşi va deschide porţile în casa Barbu Gănescu, casă în care Constantin Brâncuşi a locuit în perioada efectuării lucrărilor Ansamblului monumental Calea Eroilor, format din Masa tăcerii, Poarta sărutului şi Coloana infinitului.

În cadrul evenimentului inaugural va fi vernisată o expoziţie de fotografie alcătuită din 10 fotografii donate de către Centrul Pompidou Paris şi alte 33 de fotografii document realizate la ridicarea Coloanei fără sfârşit.

foto: digi24

Politica