Președintele interimar al Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu, a elaborat un raport în care identifică 40 de motive pentru care partidul a pierdut alegerile din 2019 cu rezultate dezastruoase. Vulpescu susține că PSD „trece prin cea mai grea perioadă a sa, de la înființare”, fiind „izolat de familia europeană social-democrată, criticat pentru discursul antieuropean și incapabil să se conecteze cu categorii tradiționale de electorat pentru stânga”, scrie digi24.ro
În documentul de 50 de pagini, postat pe blogul personal, Vulpescu vorbește despre felul cum PSD a fost izolat în epoca lui Liviu Dragnea, care a fost preocupat de promovarea sa „ca unic reper al formațiunii”, încurajând obediența, nepotismul, iar politica de cadre în partid sau în zona guvernamentală făcându-se pe criteriul loialității față de lider.
„Am trăit de pe o zi pe alta, am amânat decizii importante, am ignorat schimbările din societate și, mai ales, impactul noilor tehnologii”, se precizează în raport.
Vulpescu susține că partidul a renunțat în epoca Dragnea la promovarea pe baza competențelor.
De asemenea, raportul critică lupta PSD cu Justiția dar și discursul anti-european promovat de Liviu Dragnea.
„Putem spune, fără nicio rezervă, că, după mai mult de doi ani de luptă cu justiția, PSD s-a bătut singur și s-a și pus, tot singur, la colț.
Decizia discreționară a lui Liviu Dragnea (nr. legată de OUG 13), dusă la îndeplinire cu obediență, nu a trecut prin niciun filtru. A fost o măsură care a pus atât Guvernul, cât și partidul, în imposibilitate de dialog sau apărare”, se arată în raport.
Și modificarea legilor Justiției este criticată de Ionuț Vulpescu.
Fostul președinte al PSD este văzut și principalul vinovat pentru care între PSD și comunism este pus semnul „egal”.
„O altă problemă cu care PSD se confruntă este asocierea tot mai puternică a partidului cu regimul comunist. La 30 de ani de la Revoluție, mulți tineri pun semnul ,,egal” între Partidul Social Democrat și comunism. Această problemă izvorăște din deficitul de democrație din interiorul partidului (…)
Cât timp dezbaterea a fost inexistentă iar cei cu opinii contrare au fost excluși sau reduși la tăcere, cât timp partidul a avut candidat unic pentru funcția de președinte iar președinți de organizații au fost impuși și nu aleși, cât timp au fost organizate congrese pentru alegerea tuturor funcțiilor cu excepția celei de președinte al partidului, în timp ce foștii lideri ai partidului au fost tratați ca o posibilă amenințare și eliminați, PSD a oferit suficiente argumente celor care fac această asociere.”
În raportul Consiliului Național al PSD se vorbește despre politica PSD în raport cu partenerii externi.
„Dincolo de controversata mutare a ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, nu trebuie uitat nici discursul ambiguu, aparent anti-occidental și anti-companii străine, din motive electorale, care a dus la neînțelegeri în relațiile cu partenerii externi, atât instituționali, cât și politici”, scre Vulpescu.
Raportul Consiliului Național amintește și de momentul în care Liviu Dragnea și-a cerut scuze „miilor de români care stau în pușcărie”.
Raportul Consiliului Național cuprinde mai multe propuneri prin care ar putea fi recuperat electoratul social democrat:
- Reforma structurii ideologice a partidului pe criterii de competență și expertiză profesională;
- Reluarea procesului de democratizare a partidului- Cei excluși pe nedrept (spre exemplu, pentru delict de opinie) trebuie chemați înapoi, cu acordul filialelor unde au fost membri;
- Revitalizarea TSD, astfel încât partidul să devină atractiv pentru noua generație;
- Alegeri libere și corecte pentru funcțiile de conducere din organizațiile locale ale PSD.