Brutăria din Ditrău: Angajaţii din Sri Lanka rămân pe poziţii

Jurnalul Olteniei

Cei doi angajaţi din Sri Lanka ai brutăriei din Ditrău, Harghita, rămân pe posturile pe care au fost angajaţi. Reprezentanţii brutăriei au publicat, pe facebook, un comunicat de presă în care explică de ce propuseseră mutarea celor doi, dar şi de ce au revenit asupra deciziei.

“Având în vedere situația dată, ne-am simțit nevoiți, că ar fi timpul, să publicăm un comunicat și pentru presă. Scrisoarea, care a fost citită ieri la ședința locală, a fost adresată localnicilor, ca să ajungem la un fel de compromis. Prin prezenta, vrem să anunțăm presa despre decizia noastră finală.
S-a păstrat ura și tensiunea la adresa firmei noastre și a celor doi angajați srilankezi, ba mai mult, s-a extins și asupra tuturor angajaților actuali. Am analizat răspunsul localnicilor și deoarece perspectiva comunei a rămas neschimbată, ei dorind în continuare alungarea celor doi muncitori srilankezi, astfel compromisul oferit comunității își pierde valabilitatea. Menționăm faptul că oferta noastră n-ar fi adus nicio modificare negativă pentru cei doi muncitori, n-ar fi afectat nici drepturile salariale nici drepturile lor ca persoane. Având în vedere faptul că firma noastră are două compartimente, una de producție a pâinii și cealaltă de patiserie, ca să nu participe în procesul de pregătire a pâinii conform cerințelor localnicilor, ar fi fost mutați la producția de patiserie.Astfel, am vrut să îndeplinim cerința localnicilor, cu singurul scop, să fie liniște în comună. Menționăm faptul că posturile pe care ar fi fost mutați cei doi muncitori srilankezi nu sunt inferioare din punct de vedere profesional raportat la cele pe care sunt încadrați în prezent. Totodata precizăm faptul că această eventuală schimbare a posturilor de muncă ar fi fost realizate cu respectarea dispozițiilor legale în materie”, se arată în comunicatul menţionat.

Reprezentanţii brutăriei spun că au primit ameninţări de la localnici cu privire la incendierea brutăriei.
“Trebuie avut în vedere contextul în care a fost scris comunicatul către localnici, și anume atunci când ni s-au adresat amenințări din partea majorității comunei, cu incendierea brutăriei, fiind postat pe grupul de facebook înființat de unii localnici, slogan-ul “Să dăm foc ca în anul ’90”. Având în vedere acest context, după ce cei 2 angajați srilankezi și-au început activitatea la firma noastră am depus tot efortul necesar ca cei doi să trăiască și să muncească în siguranță.
Noi, fiindcă am fost amenințați, am încercat să ajungem la un compromis. Dar, având în vedere că oferta noastră a fost refuzată, și scrisoarea noastră a fost batjocorită, am reanalizat decizia noastră, și am ajuns la concluzie că rămânem și în continuare alături de muncitorii noștrii din Sri Lanka. Ei vor lucra și în continuare la noi pe același posturi pe care au fost angajați, și în nici un caz nu suntem dispuși să renunțăm la ei. Nu ne lăsăm influențați de ură. Menționăm faptul că în reședința actuală cei doi muncitori se simt bine, sunt satisfăcuți de condițiile de cazare si de condițiile de muncă. În orice amenințare și problemă viitoare vom răspunde numai pe cale legală și în fața autorităților competente. Orice decizie luată de o instituție, sau orice petiție va fi analizată în prezența reprezentanților legali, și respectând normele legale în vigoare.
Totodată reiterăm faptul că așteptăm și cererile de angajare din partea localnicilor calificați ca brutari.
Autoritățiile au intervenit numai ulterior, dar prin prezenta vrem să le mulțumim pentru că depun eforturi pentru siguranța celor doi muncitori străini”, mai spun reprezentanţii Brutăriei Ditrău.

Ei arată că situaţia rămâne în continuare tensionată: „Din păcate oamenii care reprezintă comunitatea celor nemulțumiți de angajarea celor doi brutari srilankezi, continuă să agraveze situația incitând la ură și la violențe. Localnicii din Ditrău au refuzat atât pe cei doi muncitori, cât și produsele Brutăriei, însă noi susținem și în continuare faptul că nu suntem împotriva comunității ci dorim aplanarea acestei situații.
Mulțumim Instituților care ne-au oferit siguranță, și sperăm că vor adopta măsurile legale necesare. Sperăm ca aceasta situație se încheie într-un mod normal, ca între niște oameni civilizați, într-o țară civilizată.
Noi credem că în fața lui Dumnezeu toți suntem egali, indeferent de religie și rasă, și condamnăm ura și discriminarea”.

Miercuri, aproape 200 de localnici din Ditrău, împreună cu preotul romano-catolic, Bíró Károly, s-au adunat în faţa primăriei, pentru a protesta faţă de angajarea celor doi munictori din Sri Lanka. Sâmbătă, la căminul cultural din localitate s-a ţinut, în maghiară, o şedinţă, în limba maghiară, la care au luat parte 300 de oameni. Atunci reprezentanţii brutăriei anunţaseră că îi vor scoate din producţie pe cei doi. Pentru că spiritele nu s-au calmat, au revenit asupra deciziei. Între timp, autporităţile au deschis şi un dosar penal în acest caz pentru instigare la ură şi discriminare.

sursa foto: realitatea.net

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol