miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Pandurii Târgu Jiu câștigă moral în amicalele iernii

Pandurii Târgu Jiu a disputat încă un meci amical din campania de pregătire a lotului pentru partea a doua a campionatului. Adversarul a fost formaţia de Liga a treia CS Hunedoara, formație pe care Pandurii o va mai întâlni într-un meci amical la finalul săptămânii. Partida de pregătire, disputată pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru gazde, după ce la pauză scorul a fost egal, 0-0. Golurile au fost marcate de francezul Steven Goma, în minutul 55, şi de Patrick Popescu, în minutul 57, dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri.

Antrenorul Călin Cojocaru a folosit aproximativ întregul lot pe care îl avea la dispoziţie, inclusiv o serie de jucători aflaţi în probe. În prima parte a meciului au evoluat: Iovicin (min. 30 Achiriloaiei) – Borisav Zlatarić, Catrici, Ciobanu, Vasilescu, Pirciu, Kazuki Takahashi, Trancă, Dinu-Ivănescu, Tănăsoiu, Bodea. În repriza a doua au evoluat pentru Pandurii: Achitiloaiei (min. 60 Oprița) – Cuțitoiu, Gheorghe, Ciobanu, Stan, Dinu-Ivănescu, Cristian Ştefan, Korede Adedoyin, Cornicioiu, Patrick Popescu, Steven Goma.

A fost amicalul cu numărul 5 pentru gorjeni, în această iarnă. Până acum, Pandurii au remizat cu Vulturii Fărcăşeşti, scor 1-1, s-au impus în fața unei formații de Liga a patra, Jiul Rovinari, scor 4-1, au încheiat cu o victorie, scor 1-0 cu ACSO Filiași și au suferit singura înfrângere cu Viitorul Dăeşti, 1-2. Chiar dacă au jucat cu formații mai slab cotate, elevii lui Călin Cojocaru au câștigat la capitolul moral și pot reîncepe duelurile din Liga 2 cu un alt tonus și cu o abordare mult mai pozitivă, ce le poate permite să spere la o minune și, implicit, la o salvare de la retrogradare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica