Procesul de repartizare a candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat 2019, sesiunea din 8 decembrie începe marți. Repartiția se va face prin teleconferință.
Potrivit unui comunicat trimis de Ministerul Sănătăţii, toți candidații care au obținut minim 60 la sută din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe țară, au posibilitatea să-și aleagă, timp de trei zile, adică până în data de 19 decembrie, locurile/posturile în specialitate, precum și centrele de pregătire, scrie gândul.info
Pentru sesiunea 2019-2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie.
Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, poate fi găsită pe pagina: www.rezidentiat.ms.ro.
Lista posturilor publicate iniţial a rămas nemodificată, precizează ministerul.
Anul acesta, a fost creat cadrul legal care să permită „formarea unui număr-record de rezidenţi”, atât în spitalele judeţene, cât și în unităţi medicale private şi unităţi medico-militare. Totodată, pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.