marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Elevii care s-au remarcat la concursurile internaţionale pe discipline şcolare, premiați de Ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, premiază elevii care s-au remarcat în 2019 la concursurile internaţionale pe discipline şcolare în cadrul unei festivităţi care va avea loc, marţi, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, vor fi premiate cadrele didactice care i-au pregătit (aproximativ 200), precum şi şcolile din care provin laureaţii (85).

Potrivit reglementărilor în vigoare, premiile pentru rezultatele înregistrate la olimpiadele/concursurile internaţionale au următoarele cuantumuri: 12.550 lei – premiul I absolut (obţinut cu punctaj maxim), 9.720 lei – premiul I/medalie de aur, 8.330 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 5.950 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 4.065 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev” etc.) sunt: 4.440 lei – premiul I/medalie de aur, 3.785 lei – premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 lei – premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 lei – menţiune (sau diplome echivalente).

Profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul dintre elevi. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ, precizează MEC.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment vor fi acordate şi premii pentru cele mai de succes activităţi din programul „Şcoala Altfel 2019”.

Fondul total de premiere alocat de MEC este de peste 2.900.000 lei, a adăugat sursa citată. 

Politica