Echipa lui Trică a încheiat en-fanfare sezonul, dar începe curățenia în vederea returului de campionat.
FCU Craiova este cu un picior și jumătate în Liga a II-a. Oltenii au încheiat prima parte a campionatului cu 13 victorii și 2 remize, acumulând 41 de puncte din 45 posibile. Au 13 puncte distanță față de ocupanta locului 2, Șoimii Lipova, fiind indiscutabil principalii candidați la accederea în liga secundă, obiectiv ratat sezonul precedent.
La final de tur, Eugen Trică a început să facă deja curățenie în lot. Astfel, FCU Craiova s-a despărțit deja de doi jucători. E vorba de goalkeeper-ul Roberto Bodea și mijlocașul Claudiu Codoban.
Pentru Sport Arad, Bodea a spus: “Cu tot respectul pentru clubul de tradiție la care am avut onoarea să joc și suporterii săi fanatici, nu puteam să accept să fiu rezervă la 26 de ani. S-a schimbat strategia, mi s-a comunicat din timp asta și am luat o decizie. Sunt sigur că și fără mine, clubul își va îndeplini obiectivul, iar la final i-aș ruga pe cei de acolo să-mi păstreze și mie o medalie de campion. Revin la Arad, iar dacă nu primesc o ofertă foarte avantajoasă, aș prefera să rămân acasă, să fiu mai aproape de familia mea”.
Codoban a dat o declarație în presa bistrițeană: „Sunt mândru că am făcut parte din familia FC Universitatea Craiova. Am plecat de la Craiova pentru că nu jucam şi pentru că nu puteam accepta compromisuri. Sincer, încă mai pot juca la un nivel superior Ligii a 3-a. Fanilor olteni le transmit Sărbători fericite, iar antrenorului Eugen Trică, mult succes”