duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Județul rămâne tot roșu! Dăncilă de la PSD a obținut cu aproape 4 procente mai mult decât Iohannis și PNL

În județul Mehedinți situația este una cât se poate de clară în favoarea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, care a câștigat la o diferență de 4.658 de voturi în fața lui Klaus Iohannis. Procentual asta înseamnă 51,97 la sută Dăncilă versus 48,03 la sută Iohannis. Procentul de participare la vot a fost de 52,13 la sută.

PSD își păstrează supremația și în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. La fel ca și în primul tur, Viorica Dăncilă a câștigat în fața lui Klaus Iohannis, diferența între cei doi candidați fiind de 4.658 de voturi.

În județul Mehedinți au fost înscriși pe listele electorale permanente un număr de 231.039 alegători, dintre care au votat 120.458 de alegători. După centralizarea proceselor verbale din cele 290 de secții, se constată un număr de 61.530 de voturi pentru Viorica Dăncilă și 56.872 de voturi pentru Klaus Iohannis.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Să sperăm că pe viitor învățăm din această lecție și vom ști să căutăm soluții în interiorul partidului, să revenim acolo unde ne e locul, unde am fost în 2016 la alegerile parlamentare. Pe municipiu, suntem la limită, a fost o bătălie grea pe municipiu, dar avem câteva sute de voturi avans”, a declarat președintele executiv al PSD Mehedinți și primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

La Severin, diferență de doar 300 de voturi între PSD și PNL

PSD câștigă alegerile în Drobeta Turnu Severin însă la o diferență foarte mică de PNL. Concret este vorba de o diferență foarte mică, de aproape 300 de voturi.

Procentul obținut de PSD la Severin este de 50,39 la sută, iar PNL – 49,61 la sută.

Politica