Au început înscrierile pentru a patra rundă a programului „DiscoverEu”, prin care tinerii de 18 ani, pot călătorii gratuit cu trenul în Europa.
DiscoverEU este o iniţiativă a Uniunii Europene care îţi dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experienţe inedite. Călătorind în special cu trenul (există şi excepţii pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârşită a peisajelor şi oraşelor europene. Tinerii interesaţi au la dispoziţie două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanţii selectaţi vor primi un permis de călătorie.
Cei care vor să se înscrie acum în programul DiscoverEu trebuie să fie născuţi în 2001, să fie cetăţeni europeni, să completeze un formular online şi să răspundă la un chestionar pe site-ul dedicat campaniei. Tinerii care sunt acceptaţi în program pot călători gratuit până la 30 de zile în perioada 1 aprilie 2020 şi 31 octombrie 2020.
Înscrierile următoare au început joi, 7 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET) şi se vor încheia joi, 28 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET), potrivit adevarul.ro
În ziua Z va apărea pe această pagină butonul „Înscrie-te acum”!
„Pentru a fi eligibil, trebuie să te fi născut între 1 ianuarie 2001 (inclusiv) şi 31 decembrie 2001 (inclusiv), să ai cetăţenia uneia din ţările fac parte din Uniunea Europeană la data luării deciziei de atribuire, să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărţii de identitate sau al paşaportului. Apoi va trebui să răspunzi la un quizz (cu excepţia cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup). Dacă eşti selectat, poţi călători pe o perioadă de cel puţin 1 zi şi cel mult 30 de zile, între 1 aprilie 2020 şi 31 octombrie 2020. Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îţi îngreunează călătoria, vei primi asistenţă şi sprijin”, se arată pe europa.eu.
Peste 50.000 studenţi au primit în ultimul an permise de călătorie în Italia, Spania, Franţa, Austria şi nu numai. În România, Comisia Europeană a oferit aproape 2.000 de astfel de permise de călătorie.