Petrecere pentru pensionari cu o zi înainte de alegeri

Vera Ionescu
1 Min Read

Primarul oraşului Balş, Mădălin Ady Teodosescu, a găsit de cuviinţă să organizeze o petrecere pentru pensionari cu o zi înainte de alegerile pentru Preşedinţia României, gest ce poate fi, cu uşurinţă, considerat mită electorală.

La o zi după încheierea campaniei electorale şi cu una înainte de alegerile prezidenţiale, primarul liberal al oraşului Balş, Mădălin Ady Teodosescu, a organizat o petrecere pentru pensionari.

27 de cupluri care aniversează peste 50 de ani de casnicie au parte de o ceremonie emoţionantă, găzduită de dl. primar Madalin Ady Teodosescu, la Primăria oraşului Balş. Le dorim multă sănătate şi fericire şi ne traiască 100 de ani!”, au scris reprezentanţii Primăriei, pe pagina de facebook a instituţiei.

Pe lângă această ceremonie, edilul le-a amenajat mai multe mese chiar în faţa primăriei, unde i-a „cinstit” pe vârstnici.

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, l-a felicitat pe Teodosescu pentru gestul său.

Distribuie acest articol