Noul şef de campanie al Partidului Naţional Liberal pentru alegerile prezidenţiale este vicepreşedintele PNL Dan Motreanu.
Potrivit unui comunicat al formaţiunii, Motreanu şi-a asumat această responsabilitate, ”beneficiind de o amplă experienţă în conducerea campaniilor electorale”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a decis să se retragă din funcţia de şef al campaniei liberalilor pentru alegerile prezidenţiale ca urmare a învestirii sale în funcţia de prim-ministru al României. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, învestită în funcţia de vicepremier, s-a retras din echipa de campanie a preşedintelui Klaus Iohannis, precizează sursa citată.
„Misiunea Executivului este aceea de a asigura guvernarea corectă şi competentă a României şi de a soluţiona probleme stringente lăsate în urmă de fosta guvernare”, se arată în comunicatul PNL.