miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: La Severin, iluminatul festiv cuprinde 8 pomi de Crăciun

Montarea iluminatul festiv stradal pentru sărbătorile de iarnă în Drobeta Turnu Severin a intrat pe ultima sută de metri. Instalațiile, mai deosebite față de anii precedenți, cu 8 pomi de Crăciun în cartiere diferite, vor fi pornite la finele lunii noiembrie anunță autoritățile locale.
„În această perioadă, este în plină desfășurare montarea sistemelor iluminatului festiv în municipiul Drobeta Turnu-Severin, pentru iarna 2019-2020. Deschiderea oficială va avea loc pe data de 30 noiembrie, la fel ca în anii precedenți. Este de menționat faptul că sistemul de iluminat festiv este gratuit și este asigurat de firma care gestionează iluminatul public în Drobeta Turnu-Severin, aceasta fiind o condiție a contractului încheiat în 2011 între primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și această firmă. Această perioadă de sărbătoare este un motiv de bucurie pentru toți. Cu siguranță, îi va bucura pe cei mici, dar ne va bucura și pe noi, cei mai în vârstă, cu părul ceva mai grizonat”, a declarat viceprimarul municipiului, Daniel Cîrjan.
„Ca în fiecare an, Primăria, împreună cu operatorul, va instala figurine pe stâlpi, figurine suspendate, panouri suspendate, torturi luminoase, șiruri luminoase, plase luminoase, iar în 8 locații vor fi amplasați și pomi de Crăciun. Aranjamentele de sărbătoare vor fi instalate pe aproximativ 60 de străzi din Drobeta Turnu Severin. Va fi o mică diferență față de anul trecut, în ceea ce privește o mică suplimentare a aranjamentelor de sărbătoare”, a explicat Aurel Vlăduț, șeful Biroului Comunicare al Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Politica