duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Crește numărul parcărilor și parcometrelor din Severin

Reprezentanții municipalității din Drobeta Turnu Severin au anunțat că vor achiziționa, în perioada imediat următoare, alte parcometre, ce vor fi amplasate în zonele deficitare. Totodată se amenajează noi parcări de reședință. 

 ,,Începând din ianuarie, până luna trecută, din banii plătiți la parcometre, s-au strâns în jur de 90 000 lei, iar prin aplicația, care este în vigoare în Drobeta Turnu-Severin, s-au strâns în jur de 45 000 lei.  Odată cu reabilitarea străzilor, se intervine și asupra parcărilor destinate severinenilor și celor care tranzitează Drobeta Turnu-Severin. Noi încercăm să înmulțim pe cât posibil parcările, pentru a deservi o masă cât mai mare de oameni.  În luna ianuarie 2020 vor ajunge următoarele patru parcometre, iar undeva în luna aprilie, odată cu aprobarea bugetului, preconizăm că vom achiziționa alte 12 parcometre. Primele patru vor fi amplasate în centrul orașului și va fi schimbat cel din fața Catedralei, pentru că acela este foarte vechi și nu funcționează la parametri normali, după care se vor instala pe Strada Mare, Bulevard și pe Orly” a  declarat Aurel Vlăduț, șeful Biroului Comunicare al Primăriei Drobeta Turnu-Severin. 

Parcometrul este modalitatea clasică de plată a parcării, însă pe lângă aceasta, și posibilitatea plătii prin intermediul aplicatiei T-Park, cu un tarif 0,35 euro + TVA/oră.„Cât privește parcările de reședință, inclusiv acum două zile a fost o licitație pentru două parcări: zona Iuliu Maniu și Mărăști și urmează o altă licitație în data de 1 noiembrie. Din două în două săptămâni, sunt licitații pentru două-trei parcări. Severinenii pot obține locul de parcare în momentul în care văd că este deja parcarea făcută: liniată, numerotată. În două săptămâni de la finalizarea parcării respective, se depun dosarele pentru toată lumea din acea zonă și după alte două săptămâni, are loc licitația sau atribuirea directă, în funcție de situație”, a mai spus Aurel Vlăduț.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica