duminică, septembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Iohannis: A mai rămas de rezolvat treaba cu Secția specială

Președintele Klaus Iohannis spune că PSD nu a reușit să modifice legile justiției și Codurile penale. El le-a spus liberalilor că s-a opus acestor proiecte, precum și amnistiei și grațierii și că „a mai rămas de rezolvat” Secția specială pentru anchetarea magistraților.

Pesediștii noștri au condus pe contrasens. PSD a intrat din prima zi de guvernare pe contrasens cu românii. Și ce am făcut eu în acest timp? Eu am făcut tot ce a putut să facă președintele României. Nu îmi place să mă laud, sunt omul cuvintelor mari, dar dacă tot ne-am uitat la video, dar pe cei doi elefanți de la început i-am alungat. Nici amnistie și grațiere nu au reușit, nici Codurile penale nu au reușit să le strice, așa cum și-au imaginat. Și să nu credeți că nu au reușit fiindcă că le-a venit mintea la cap. M-am suit eu în capul lor. Și legile justiției, mai știți de câte ori le-am trimis înapoi la Parlament și la CCR? A mai rămas treaba cu Secția specială de rezolvat. Și o rezolvăm și pe asta”, a spus Klaus Iohannis la Adunarea Regională a organizațiilor PNL București – Ilfov din Capitală.

Întrebat, la plecare, cum comentează faptul că Viorica Dăncilă a vorbit despre Secția specială și dosare într-o ședință a PSD, Iohannis a răspuns: „E fundamental greșit, evident”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poate de data aceasta reușim mai mult, fiindcă ne-am săturat toți de acest PSD, pentru că au promis marea cu sarea românilor și când au ajuns la putere au umplut cu funcții persoane incompetente. S-au apucat să acapareze marile instituții ale României și au realizat ceva inimaginabil, o involuție a României, într-o perioadă în care am fi putut avea atâtea șanse de dezvoltare. Am fi putut, dacă nu ne-am fi împiedicat de acest PSD, să fim în rând cu națiile mari ale Europei.

Europa ne respectă, ne dorește. Vă reamintesc de Summitul care a avut loc în inima României. I-ați văzut cu câtă apropiere și drag au tratat România. Ne așteaptă cu brațele deschise”, a mai spus Iohannis.

Președintele a mai spus că PSD a vrut să se răzbune fizic pe români, pe 10 august 2018, potrivit digi24.ro

Pesediștii chiar au încercat să se răzbune pe români. Fizic, nu la figurat, la propriu. Vă amintiți într-o zi de august, în 10 august, români pașnici, cu familii, cu copii, s-au dus în Piața Victoriei să își strige nemulțumirea. Și au fost întâmpinați de jandarmi echipați pentru război urban și au fost tratați cu bâte și cu gaze lacrimogene. Și pesediștii au spus că nu ei, că ei au fost plecați în provincie. Așa au încercat pesediștii să înăbușe nemulțumirile românilor. N-au reușit. Românii le-au arătat-o: în 26 mai, românii nu au mai stat acasă, s-au dus la vot și a câștigat PNL”, a spus Iohannis.

Politica