Surse apropiate anchetei au declarat că agresorul a lovit-o cu putere pe Alexandra, după ce a surprins-o pe fată vorbind la 112. Fata a căzut şi a rămas inconştientă, în timp ce agresorul s-a urcat în maşină şi a plecat în oraş.
Potrivit raportului Ministerului de Interne, fata de 15 ani a reușit să găsească un telefon mobil în locul în care era sechestrată după ce agresorul său a plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Fata a relatat atunci când a sunat la 112 că este legată și că a fost violată.
În același document se mai arată că discuția s-a încheiat atunci când pe fundal s-a auzit lătrat de câine, iar fata a spus că nu mai poate vorbi, deoarece bărbatul s-a întors.
După ce a lovit-o, Gheorghe Dincă a părăsit locuinţa şi timp de două ore s-a plimbat prin oraş, fiind surprins de camere inclusiv când aruncă o parte din bijuterii în curtea unui hotel din Caracal, scrie Mediafax care citează surse judiciare.
Potrivit aceloraşi surse, agresorul a stat între orele 12.00 şi 14.00 în oraş, apoi a revenit şi a găsit-o pe fata decedată, după care i-a ars cadavrul.
De asemenea, aceleași surse judiciare mai spun că Luiza Melencu, fata răpită în luna aprilie, a fost omorâtă la scurt timp după ce a fost sechestrată, adică în aceeaşi zi. Detaliile sunt importante în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora Luiza ar fi fost ţinută captivă timp de trei luni şi omorâtă în iulie.